«Nu mai săriţi pe geam». Zăpada i-a înnebunit pe americani
Primarul oraşului Boston din Statele Unite ale Americii face un apel la locuitorii metropolei pe care o conduce să nu mai sară pe geam în zăpadă.
Americanii se distreză indiferent de situaţia în care se află. Oraşul Boston a fost lovit de trei furtuni de zăpadă de la începutul acestui an, iar stratul depus peste oraş se ridică la aproape un metru înălţime. Zilele acestea a fost anunţată o a patra furtună şi în timpul anunţului premergător acesteia prin care îndemna populaţia să fie foarte atentă, primarul le-a transmis cetăţenilor să înceteze această manifestare. "Au fost informaţii aseară în presă despre oameni care au sărit de la ferestre în mormanele de zăpadă. Este un gest nesăbuit. Puteţi muri! Îi rog pe oameni să pună punct acestei absurdităţi chiar acum. Aceştia sunt adulţi care sar pe geam. Pare un lucru amuzant, dar nu ştiţi ce se poate întâmpla", a spus primarul.
Sar de la etaj în nămeţii de zăpadă
Americanii se distrează în prezent sărind de la balconul, geamul sau acoperişul caselor deţinute în nămeţii de zăpadă strânşi la în faţa reşedinţelor. Clipurile cu tinerii curajoşi au fost publicate pe internet.