Nu-ți mai lăsa pisica să te „pupe”! Uite ce a pățit o femeie
Janese Walters s-a trezit într-o dimineață cu problemă la ochiul stâng. Aceasta a crezut că are conjuctivită, iar medicii au descoperit abia după o lună care era legătura cu animăluțul ei de casă.
Femeia și-a pierdut vederea la ochiul stâng la scurt timp după ce s-a lăsat „pupată” de pisicuța ei. La început, când a mers la spital, medicii nu aveau idee ce boală are femeia. Aceștia au fost uimiți când, după o lună de la prima vizită, au aflat adevăratul motiv al orbirii ei, potrivit CNN.
Se pare că aceasta contractase o boală de la pisica ei, numită „Boala zgârieturii pisicii”. Pisicile sunt purtătoare de microbi, mai ales în salivă, iar unul dintre aceștia a ajuns în organismul femeii printr-un „pupic”, mai exact, prin faptul că femeia a lăsat-o pe pisicuță să o lingă. Cel mai probabil, femeia avea o rană deschisă în acea zonă, prin care a pătruns microbul.
Acest microb poate fi transmis nu numai prin salivă, ci și prin blană. Medicii ne sfătuiesc să nu lăsăm pisicile să ne lingă sau să ne atingă cu blana rănile deschise. Acesta nu este un motiv pentru care să nu ne mai mângâiem animăluțele de casă, însă este bine ca, după ce o facem, să mergem imediat să ne spălăm pe mâini.
Angie se consideră norocoasă că infecția nu s-a transmis și la celălalt ochi și consideră „un adevărat handicap” faptul că nu mai poate vedea cu ochiul stâng. Acest lucru i-a impus să se adapteze și să schimbe total modul în care face lucrurile.