Până şi în ciudăţeniile astea ajunge Moşul
Până şi Moş Crăciun are limitele sale! În fişa postului spune că el trebuie să intre pe horn, prin şemineu şi să depună darurile mult dorite sub brad. Dar ce te faci când hornul lipseşte, casa e cu fundul în sus, are formă de melc, cizmă sau e un biscuite de sticlă în fipt în pământ? Ei bine, găseşte el o soluţie.
Au rămas mai puţin de 12 zile până când vine Moşul. Întreaga planetă intră în spiritul Sfintelor Sărbători şi peste 1,6 miliarde de copilaşi din întreaga lume aşteaptă cu sufletul la gură sosirea bătrânelului în săniuţa lui trasă de reni.
Moşul a promis că vine anul acesta şi în casa întoarsă cu fundu-n sus din Krasnoyarsk, Siberia. A fost vizitată până acum de peste un milion de persoane şi peste 163.000 de copii. Cu toţii au întrebat pe unde intră Moşul, în noaptea de Crăciun. Toate camerele sunt cu podeaua în sus, mobila e prinsă de ea şi vizitatorii se plimbă mergând pe tavan. Bradul de Crăciun se montează întotdeauna în apropierea şemineului, chiar dacă hornul este înfipt la 3 metri în pământ. Ideea casei întoarse cu fundul în sus i-a aparţinut arhitectului Daniel Czapiewski.
Clădirea a fost finalizată în 2013. Deşi este deschisă publicului larg doar spre vizitare, localnicii susţin că cine îşi doreşte să petreacă o noapte călduroasă „dormind pe tavan” poate solicita acest lucru paznicului. Aici temperatura medie de peste an este de -18 grade Celsius şi principalul mijloc de locomoţie pentru copilaşi este săniuţa. Autorităţile locale sunt deschise la orice fel de propuneri artistice şi se mândresc cu locuinţa în care „Moşul intră prin podea, nu pe horn”.
Dar aceasta nu este singura casă ciudată din lume, care îi dă de furcă Moşului.