Papa Francisc, declaraţia explozivă care va atrage furia Turciei
Papa Francisc a denunţat duminică masacrarea armenilor, în urmă cu 100 de ani, drept "primul genocid din secolul al XX-lea", o declaraţie politică "explozivă", care va provoca sigur furia Turciei, comentează Associated Press în pagina electronică.
Francisc, care întreţine relaţii apropiate cu membrii comunităţii armene din Argentina, s-a apărat afirmând că este datoria sa să onoreze memoria bărbaţilor, femeilor, copiilor, preoţilor şi episcopilor nevinovaţi care au fost ucişi "fără sens" de către turci otomani.
"Ascunderea sau negarea răului este ca o plagă care continuă să sângereze pe care n-o bandejezi", a declarat el în deschiderea slujbei de duminică, oficiate după ritul catolic armean, în Basilica Sf. Petru, marcând un secol de la masacru.
Potrivit unor istorici, până la 1,5 milioane de armeni au fost ucişi de către turci otomani în timpul Primului Război Mondial, crime considerate de către experţi în domeniu primul genocid din secolul al XX-lea.
Însă Turcia refuză să recunoască un genocid şi insistă că bilanţul masacrului a fost exagerat şi că victimele au fost ucise în timpul unui război civil şi unor tulburări.
Ambasada Turciei la Sfântul Scaun şi-a anulat o conferinţă de presă programată duminică, aparent după ce a aflat că Papa urma să pronunţe cuvântul "genocid", în pofida obiecţiilor sale.
O serie de state europene recunosc masacrul ca genocid, însă Italia sau Statee Unite, de exemplu, au evitat să folosească acest cuvânt în mod oficial, din cauza importanţei pe care o acordă alianţei cu Turcia.
Francisc nu este primul Papă care cataloghează masacrul armenilor drept genocid. El a citat, în 2001, o declaţie semnată de către Papa Ioan Paul al II-lea şi conducătorul Bisericii armene, Karenkin al II-lea, în care masacrul este denunţat drept primul genocid din secolul al XX-lea.
Papa emerit Benedict al XVI-lea, ale cărui relaţii cu Turcia şi lumea musulmană au fost iniţial tensionate, a evitat să folosească termenul "genocid".
Francisc a declarat că uciderea armenilor este primul dintre cele trei genocide "masive şi fără precedent", urmat de Holocaust şi stalinism. El a adăugat că au urmat alte genocide, citând numele unor ţări precum Cambodgia, Rwanda, Burundi şi Bosnia.
"Se pare că familia umană a refuzat să înveţe din greşelile sale provocate de lege şi teroare, astfel încât, inclusiv astăzi, există unii care încearcă să-i elimine pe alţii cu ajutorul câtorva şi tăcerea complice a altora care pur şi simplu stau", a declarat el.
Suvernaul Pontif a denunţat anterior "tăcea complice" a comunităţii internaţionale faţă de masacrarea creştinilor şi altor credincioşi minoritari de către extremişti islamişti. De asemenea, pe când era arhiepiscopul Buenos Airesului, cardinalul Jorge Mario Bergoglio a denunţat "genocidul" armean în mai multe rânduri, inclusiv de trei ori în cartea sa "Sobre el cielo y la tierra" din 2010.
Armenii au depus eforturi în vederea unei recunoaşteri mai largi a genicidului, înainte de marcarea unui secol de când a fost comis, pe 24 aprilie. Slujba de duminică a fost oficiată de către patriarhul catolic armean Nerses Bedros al XIX-lea Tarmouni, iar la ea au luat parte atât lideri ai Bisericii Ortodoxe armene, cât şi preşedintele armean Serj Sargsyan.
Francisc a adus un omagiu comunităţii armene la începutul slujbei, declarându-l pe un mistic armean din secolul al X-lea, Sfântul Grigor Narekatsi, doctor al Bisericii. Doar 35 de persoane au primit acest titlu, rezervat celor ale căror scrieri au adus servicii importante Bisericii universale.