Plătiți diferit pentru aceeași muncă: de la 600 la 2.000 de euro. Motivul crucial pentru care muncitorii de la o fabrică primesc salarii diferite, deși au sarcini similare la locul de muncă
Giovanni este un nume inventat, dar povestea lui este cât se poate de reală. Angajat la uzina Stellantis din Pomigliano d’Arco, muncitorul a decis să plece pentru câteva luni în Serbia, singura soluție pentru a putea încasa un venit integral și a-l trimite familiei rămase în Italia, potrivit unui reportaj publicat de Corriere della Sera.
El a fost trimis temporar la fabrica din Kragujevac, aflată la aproximativ 140 de kilometri sud de Belgrad, unitate unde grupul condus de Antonio Filosa a hotărât, în urmă cu doi ani, să mute producția modelului Grande Panda.
În uzina din Serbia lucrează în jur de o sută de muncitori italieni, veniți din mai toate fabricile care se confruntă cu scăderi de activitate. La începutul anului, compania a propus relocări temporare pentru salariații din Melfi, Modena, Cassino și Termoli, iar în septembrie oferta a fost extinsă și către angajații din Mirafiori (Torino) și Pomigliano. Fabrica din Kragujevac are nevoie de personal suplimentar pentru a atinge ținta de 500 de autoturisme pe zi, iar forța de muncă locală nu acoperă necesarul. De aici a apărut ideea detașării voluntare a muncitorilor din Italia.
„Să fii la 1.600 de kilometri de casă nu e ușor, dar nu am alternative. Tot ce vreau este să muncesc, pentru ca familia mea să poată trăi din cei 1.200 de euro pe care îi câștigăm acasă. Dar cum poți supraviețui cu 1.200 de euro? Aici lucrăm în trei ture și putem obține un salariu întreg, plus diurnă și ore suplimentare”, povestește Giovanni.
Venituri diminuate la uzina din Napoli
La Pomigliano, salariile au scăzut considerabil din cauza concediilor forțate și a contractelor de solidaritate.
„Lucrăm doar 10-11 zile pe lună, iar fiecare zi de concediu neplătit înseamnă 35 de euro mai puțin la salariu. Unii au acceptat să meargă în Serbia pentru a produce un model care, inițial, fusese destinat Pomigliano- o lovitură dură pentru muncitori”, explică Mario Di Costanzo, responsabil pentru sectorul auto în cadrul Fiom-Cgil Napoli.
Ferdinando Giustino, reprezentant Uilm la Pomigliano, completează: „Avem aproximativ treizeci de muncitori în Serbia de mai multe luni, iar alții merg periodic pentru perioade scurte, în special când producția se oprește. Dar situația nu poate continua așa, avem nevoie de perspective reale de dezvoltare pentru uzina noastră”.
La rândul său, Aniello Guarino, secretar Fim-Cisl Napoli, avertizează că nerespectarea angajamentului Stellantis privind lansarea a trei modele noi la Pomigliano ar putea afecta grav echilibrul social și economic al zonei.
Peste 2.000 de euro pe lună
Muncitorii detașați la Kragujevac primesc salariul din Italia, care poate trece de 2.000 de euro datorită schimburilor suplimentare, la care se adaugă indemnizația de deplasare. În primele două săptămâni, diurna este de 25,82 euro pe zi, iar ulterior se aplică o sumă fixă de 70 de euro zilnic, destinată cheltuielilor de cazare și masă.
„Nu prea avem cum să economisim, poate o sută de euro, dar măcar nu ne lăsăm copiii fără nimic”, spune Giovanni. Diferența de venit este esențială pentru plata creditelor, a utilităților, a consultațiilor medicale și a cheltuielilor legate de școală.
Cheltuieli mari pentru trai
Pentru a limita costurile, muncitorii împart apartamentele și fac cumpărături la comun.
„Viața e mai scumpă decât pare. Chiriile au crescut de când am venit noi, iar un apartament poate trece de 800 de euro pe lună. Și alimentele sunt costisitoare”, povestește el.
La cantina fabricii, masa este contra cost: „Prefer să-mi iau un sendviș”, glumește italianul.
Relațiile cu colegii sârbi sunt descrise ca fiind bune: „Sunt sociabili și ne sprijinim reciproc”. În fabrică lucrează și angajați din Nepal, Maroc sau Algeria, în mare parte tineri cu puțină experiență.
„Noi, italienii, avem de regulă cel puțin 10-12 ani de fabrică, așa că încercăm să-i ajutăm, inclusiv cu sfaturi de siguranță – chiar și lucruri simple, ca purtarea mănușilor.”
Salariile sunt stabilite conform contractelor din fiecare țară, astfel că muncitorii sârbi câștigă între 600 și 800 de euro pe lună, iar majoritatea au nevoie de un al doilea loc de muncă. Această discrepanță, criticată de sindicatele locale, ar putea genera tensiuni.
„Nu e corect”, admite Giovanni, „dar până acum nu am avut probleme. Și nici nu ne întrebăm unii pe alții cât câștigăm.”
Angajații aflați în misiune pot reveni acasă la fiecare 45 de zile, cu transportul aerian achitat de companie.
„Cu un zbor direct, faci două ore, plus drumul până la Belgrad. Cu escală, poate dura și douăsprezece ore”.
Cel mai greu de suportat rămâne distanța față de familie: „Vorbim zilnic. Cel mai rău e să știi că ai tăi cresc fără tine”.
Detașarea lui Giovanni se va încheia în luna decembrie.
„Nu știm ce va urma; depinde de companie. Un singur lucru e sigur: de Crăciun voi fi acasă”.
