Presupusul autor al atentatului din Barcelona a fost ucis la Cambrils

Presupusul autor al atentatului din Barcelona a fost ucis la Cambrils

Ultima actualizare:

    Moussa Oukabir, adolescentul care ar fi intrat cu duba în pietonii din Barcelonafoto: arhiva personală
Moussa Oukabir, adolescentul care ar fi intrat cu duba în pietonii din Barcelonafoto: arhiva personală

Moussa Oukabir, unul dintre principalii suspecţi în atentatele de la Barcelona şi Cambrils, a fost ucis de poliţişti vineri dimineaţa, a declarat un reprezentant al sindicatului poliţiei spaniole, relatează The Associated Press.

Presa spaniolă scrie, de asemenea, că Oukabir a fost ucis şi susţine că el a fost şoferul care s-ar fi aflat la volanul dubei care a intrat joi după-amiaza în pietoni, la Barcelona. În urma atentatului 13 oameni au fost ucişi şi alţi 120 răniţi.

Un purtător de cuvânt al poliţiei catalane a declarat că autorităţile investigau dacă şoferul camionetei de la Barcelona a fost ucis, dar nu a spus că ar fi vorba despre Oukabir. Acest reprezentant al sindicatului Gărzii Civile, o forţă de poliţie militarizată, a declarat pentru The Associated Press că nişte colegi i-au confirmat că Oukabir este unul dintre cei cinci suspecţi ucişi de poliţia catalană, vineri dimineaţa, în atacul cu o maşină în staţiunea Cambrils.

Potrivit acestei surse, Oukabir este unul dintre cei patru suspecţi pe numele căruia un tribunal a emis un mandat de arestare.

Moussa Oukabir ar fi fratele mai mic al lui Driss Oukabir, unul dintre cei patru bărbaţi arestaţi după atacuri.

Oficialul citat a făcut aceste declaraţii sub protecţia anonimatului deoarece nu a fost autorizat să divulge aceste informaţii.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
loto png
poliție jpg
e2004d67 c34d 4515 aa07 1c1a4df70528 jpg
scrisori în închisoare jpg
bloc explozie rahova facebook ciprian ciucu jpg
stațiune schi Austria jpg
poliția jpeg
obiect spatial minnesota facebook jpg
image
image