Primul caz de coronavirus a fost confirmat în Spania. Numărul deceselor a ajuns la 259
Epidemia de coronavirus se extinde în Europa. După cazurile confirmate în Franţa, Germania, Italia şi Marea Britanie, Spania a intrat şi ea pe lista îmbolnăvirilor, fiind aici înregistrat primul caz de infectare cu virusul ucigaş. Numărul deceselor înregistrate din cauza infectării cu 2019-nCoV, coronavirusul descoperit la finalului anului trecut în China, a crescut la 259.
Autorităţile spaniole au anunţat că un prim caz de infecţie cu coronavirus a fost confirmat la unul dintre cei cinci germani care se aflau sub observaţie în insula La Gomera. Acesta a luat contact cu un bolnav din ţara lor, informează El Mundo.
Centrul Naţional de Microbiologie din Spania a precizat că pacientul este izolat. „Pacientul se află internat şi izolat într-un spital de pe insulă. Face parte dintr-un grup de cinci persoane pe care Direcţia Generală de Sănătate Publică din Canarias le menţine sub observaţie”, a fost anunţat.
Vineri seara, în Londra şi Madrid a ajuns şi primul avion cu repatriaţi din Wuhan. Toţi se află în carantină pentru 14 zile.
Coronavirusul a fost confirmat şi în Marea Britanie. Două persoane din aceeaşi familie de naţionalitate chineză au fost testate pozitiv. Ele se aflau în vizită în York, unde locuiau într-un hotel, şi au fost internate în Newcastle.
În total sunt 22 de ţări unde coronavirusul a fost confirmat.
S.U.A interzice intrarea în ţară a străinilor care au călătorit recent în China
Administraţia Trump a declarat urgenţă de sănătate publică şi a interzis temporar intrarea pe teritoriul SUA a străinilor care au călătorit recent în China.
Rusia a raportat, de asemenea, primele două cazuri, tot cetăţeni chinezi. În Australia sunt deja 10 cazuri, iar prim-ministrul statului Queensland a cerut Guvernului să suspende zborurile din China. Numeroase companii aeriene din lume au anunţat anularea zborurilor către această ţară.
Canada a confirmat al patrulea caz, iar Thailanda a raportat primul caz de transmitere de la om la om.
În Indonezia, 43.000 de muncitori dintr-un complex industrial au fost plasaţi în carantină, a anunţat PT Indonesia Morowali Industrial Park.
Potrivit unor informaţii apărute în mediul online, China ar ascunde numărul real al deceselor.
Citeşte şi:
Coronavirus China, bilanț dramatic: Cel puțin 213 persoane au murit!
Coronavirus. Lumea este în alertă: zboruri anulate, străini extrași din China