Protest de amploare în Chile! Un milion de oameni au ieşit în stradă
Un milion de oameni au protestat paşnic vineri, în capitala Santiago din Chile, au fluturat steaguri şi au mărşăluit pe străzi, nemulţumiţi de creşterea preţurilor şi de inegalităţile sociale. A fost cel mai mare miting de la declanşarea violenţelor care au început în urmă cu o săptămână. Şi în alte zone ale lumii au avut loc, luna aceasta, proteste şi mişcări sociale.
Protestele din Chile au început vinerea trecută în urma scumpirii biletelor de metrou la Santiago. Au dat naştere unor revolte, incendii şi jafuri în care au murit 18 persoane, au rănit sute, au dus la peste 7.000 de arestări, provocând pierderi de peste 1,4 miliarde de dolari întreprinderilor chiliene. În ciuda suspendării scumpirilor, protestele au continuat. Santiago se află în prezent în stare de urgenţă, armata preluând securitatea, anunţă adevarul.ro. Circulaţia pe timpul nopţii este interzisă, iar 20.000 de soldaţi patrulează pe străzi.
Şi în Bolivia sunt ample proteste. Au pornit la o zi după numărarea voturilor la alegerile din 20 octombrie, în urma cărora şeful în exerciţiu al statului Evo Morales este creditat cu o victorie. Mai multe regiuni ale ţării au devenit scena unor incidente violente. Potrivit news.ro, care citează AFP, o grevă generală a început la Santa Cruz, la 23 octombrie, după care s-a extins.
În Liban, protestele au început la 17 octombrie, după introducerea unei noi taxe asupra apelurilor telefonice efectuate prin mesageria WhatsApp. Guvernul a anulat rapid măsura şi a anunţat reforme economice de urgenţă. Însă mişcarea de contestare - care cere plecarea întregii clase politice - continuă să crească în nordul şi în sudul ţării.
În Guineea sunt 10 morţi în protestele care au început la 7 octombrie. Elementul declanşator a fost planul atribuit preşedintelui în exerciţiu Alpha Condé, în vârstă de 81 de ani, de a candida la succesiunea sa în 2020 şi de a schimba, în acest sens, Constituţia.
n Ecuador, oamenii au protestat, la începutul lunii, împotriva creşterii preţului carburanţilor. După 12 zile de manifestaţii, decretul a fost retras. Bilanţul: 8 morţi şi 1.340 de răniţi.
Situaţia este gravă în Irak. Totul a pornit la 1 octombrie de la apeluri spontane pe reţelele sociale de a cere locuri de muncă şi servicii publice funcţionale. După o săptămână de contestare reprimată violent, când au murit 150 de oameni, Guvernul a luat măsuri sociale, însă nicio reformă profundă. Vineri, violenţele au luat o nouă amploare prin incendierea a zeci de sedii de partide. Alţi 42 de oameni au murit.