Refugiații, din ce în ce mai aproape de România! Ținta: Bulgaria

Refugiații, din ce în ce mai aproape de România! Ținta: Bulgaria

Ultima actualizare:

    Refugiații au plecat pe autostrada TEM spre frontiera bulgarăfoto: Getty
Refugiații au plecat pe autostrada TEM spre frontiera bulgarăfoto: Getty

Criza refugiaților acaparează, treptat, toată Europa. După ce au creat un real haos la granița Croației cu Serbia, dar și în Ungaria, refugiații par să se îndrepte din ce în ce mai mult spre România. Sute de sirieni au părăsit Grecia, îndreptându-se spre frontiera cu Bulgaria.

Autoritățile i-au oprit pe refugiați în zona Edirne (un oraș în Turcia europeană, n.r.). Cu toate acestea, se pare că prefectul orașului a ordonat ofițerilor să înlăture barierele, iar sutele de sirieni au plecat pe autostrada TEM, care face legătura dintre Instanbul și Edirne, spre frontiera dintre Turcia și Bulgaria, potrivit Mediafax.

Refugiații speră să le fie permis accesul în Kapikule, unde vor întâmpinați de polițiștii bulgari. În caz contrar, autoritățile din Edirne se așteaptă ca aceștia să se întoarcă spre granița greacă. Cu toate acestea, polițiștii de frontieră din Turcia susțin că nu există nici un indiciu care să sugereze faptul că solicitanții de azil s-ar îndrepta spre Grecia.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
tumisu brain 7314501 jpg
image png
oras antic scufundat jpg
ficat jpg
livrator premiu literar jpg
canapea stil viata sedentar televizor istock jpg
lup shutterstock 1045008397 jpg
drona jpg
image
image