Regele Thailandei, măsuri drastice la palat! Motivul pentru care a concediat şase angajaţi

Ultima actualizare:
Concubina regelui a îngenuncheat în faţa acestuia atunci când a primit titlurile regale, în luna august 2019
Concubina regelui a îngenuncheat în faţa acestuia atunci când a primit titlurile regale, în luna august 2019

Regele Thailandei, Maha Vajiralongkorn, în vârstă de 67 de ani, continuă şirul acţiunilor drastice la curtea regală. După ce a lăsat-o pe concubina sa fără titlurile regale la mai puţin de când aceasta i-a jurat credinţă în timpul unei ceremonii fastuoase, el a luat măsuri împotriva personalului angajat la palatul său. A concediat asistenta, medicul veterinarul şi alţi orficiali, acuzându-i de acţiuni malefice îndreptate, în mod intenţionat asupra sa.

Regele Thailandei este cunoscut pentru acţiunile sale nonconformiste şi pentru deciziile radicale pe care le ia, aflându-se în atenţia presei din întreaga lume. În urmă cu câteva zile i-a retras concubinei sale toate titlurile după ce a acuzat-o de lipsă de loialitate faţă de coroană şi proastă conduită.

În 2016 regele Thailandei a fost surprins de fotoreporterii germani purtând nişte haine bizare
În 2016 regele Thailandei a fost surprins de fotoreporterii germani purtând nişte haine bizare

Ea primise titlurile în cadrul unei ample ceremonii care a avut loc în luna august a acestui an. În cadrul declaraţiei oficiale, regele a explicat pe larg care au fost motivele care au stat la baza hotărârii sale. “Acţinuile sale au fost în beneficial său”, stă scris în declaraţia oficială împotriva sa. Concubina ar fi încercat să se ridice pe o poziţie egală cu regina Suthida. Comportamentul ei e considerat “lipsit de respect faţă de onoarea majestăţii sale” şi de asemenea e acuzată că a provocat discordii între curteni şi neînţelegeri între oameni.

Regele a concediat şase oameni care făceau parte din personal

Iată că a venit rândul personalului de la curte să se afle pe lista neagră a regelui hotărât să înlăture de lângă el orice persoană care ar aduce prejudicii imaginii sale şi ar pune în pericol bunăstarea Thailandei. Asistenta medicală, veterinarul şi alţi patru oficiali au fost concediaţi din cauza faptului că s-ar fi folosit de funcţiile deţinute pentru a obţine beneficii în scop personal sau pentru persoanele apropiate lor. În plus, regele a argumentat că membrii personalului nu au acţionat potrivit regulilor disciplinare şi au afectat grav imaginea Casei Regale, informează independent.co.uk.

Regele Thailandei nu este străin controverselor 

Regele Maha Vajiralongkorn a fost subiectul unor scandaluri de-a lungul timpului. El este tatăl a şapte copii şi are la activ trei mariaje destrămate. De altfel, propria mamă l-a descris folosind cuvântul "afemeiat". 


    În 2016 regele Thailandei a fost surprins de fotoreporterii germani purtând nişte haine bizare Foto:GettyImages
În 2016 regele Thailandei a fost surprins de fotoreporterii germani purtând nişte haine bizare Foto:GettyImages

Cea mai controversată acţiune a sa rămâne totuşi modul în care s-a afişat public în anul 2016, atunci când deţinea titlul de prinţ moştenitor. Fotoreporterii din Germania l-au surprins în timp ce se plimba printre rafturile unui magazin de mobilă. Îmbrăcat lejer, cu un maieu minuscul şi buricul gol, regele a fost însoţit de soţia sa, Suthida Vajiralongkorn na Ayudhya. Oficialii thailandezi au blocat filmul ameninţându-i cu 15 ani de închisoare pe cei care îndrăznesc să îl distribuie pe Internet.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net