S-a terminat! Marea Britanie va ieși din Uniunea Europeană la 31 ianuarie

Ultima actualizare:

    Votul deputaților britanici reprezintă o victorie pentru premierul Boris Johnsonfoto: Getty Images
Votul deputaților britanici reprezintă o victorie pentru premierul Boris Johnsonfoto: Getty Images

După trei ani şi jumătate de criză şi blocaje, deputaţii britanici au dat undă verde Brexitului dorit de Boris Johnson. Regatul Unit urmează să părăsească la 31 ianuarie Uniunea Europeană (UE), relatează AFP, citat de News.ro.

Votul deputaților britanici, cu consecinţe istorice în Regatul Unit, a fost eclipsat de şocul provocat de decizia prințului Harry și a fostei actrițe Meghan Markle de a renunța la rolul lor în cadrul familie regale britanice. Jurnaliștii britanici au vorbit zilele acestea mai degrabă despre Megxit decât despre brexit.

Acest vot reprezintă însă o victorie pentru premierul Boris Johnson, un campion al Brexitului, care urmează să se angajeze din februarie, într-un timp record, în negocieri dificile Cei 27.

În urma unei dezbateri expediate în câteva sesiuni, deputaţii au aprobat cu 330 de voturi la 231 textul care traduce în legea britanică acordul de 535 de pagini încheiat cu greu de Johnson cu UE în toamnă.

Textul urmează să fie validat de Camera Lorzilor, iar apoi promulgat de către regina Elizabeta a II-a, ceea ce ar urma să fie o formalitate. Parlamentul European (PE) urmează să ratifice apoi tratatul. Iar regatul va deveni la 31 ianuarie, la ora locală 23.00 (sâmbătă, 1 februarie, 1.00, ora României), primul stat care părăseşte Uniunea, după trei amânări ale Brexitului.

Cetățenii britanici, mulțumiți că toată tevatura cu Brexitul s-a încheiat

”Este timpul să mergem înainte”, a subliniat în faţa deputaţilor ministrul Brexitului Steve Barclay.

”Acest text ne va garanta plecarea din Uniunea Europeană cu un acord care dă certitudine întreprinderilor, apără drepturile cetăţenilor noştri şi asigură că reluăm controlul banilor noştri, frontierelor noastre, legilor noastre şi politicii noastre comerciale”, a adăugat el, promiţând să înceapă ”rapid” negocieri cu UE.

Indiferent cum au votat în referendumul din 2016, britanicii intervievaţi joi de AFP par să împărtăşească satisfacţia, mai mult sau mai puţin entuziastă, de a vedea dându-se pagina. ”Mulţumit că s-a terminat”, dar că vine Brexitul, George Gregory, în vârstă de 37 de ani, care lucrează în vânzarea de mobiier de birou consideră că ”indecizia” a durat prea mult.

La 31 ianuarie, Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană după trei ani şi jumătate de haos politic. În urma referendumului din iunie 2016, în care ”Leave” a obţinut o victorie cu aproape 52% din voturile exprimate, britanicii s-au sfâşiat pe tema Brexitului, iar Parlamentul britanic a respins acordul încheiat de fostul premier Theresa May fără să propună alt scenariu, alimentând până recent temeri cu privire la o ieşire brutală sau o renunţare.

De această dată, majoritatea zdrobitoare de care dispune Boris Johnson în Camera Comunelor în urma alegerilor legislative anticipate de la 12 decembrie lăsa puţin loc îndoielii. Însă provocările nu s-au încheiat pentru furtunosul ”BoJo”, ajuns la putere în iulie.

Citește și:

Cum vom fi afectaţi de Brexit? În Marea Britanie trăiesc peste 400.000 de români

Dacian Cioloş, îngrijorat de Brexit. Ce cere Guvernului Orban pentru a proteja cetăţenii români din UK

Ce presupune acordul parțial cu Uniunea Europeană

Acordul Brexitului încheiat cu Bruxelles-ul soluţionează marile linii ale divorţului, garantând drepturile cetăţenilor şi rezolvând dificila problemă a frontierei irlandeze. El vizează mai ales să garanteze o tranziţie blândă către o nouă relaţie viitoare - care rămâne de stabilit.

El prevede în acest sens o perioadă de tranziţie până la sfârşitul lui 2020. Britanicii continuă să aplice reglementările europene şi să beneficieze de ele, fără să facă parte din instituţii şi fără să spună vreun cuvânt în deciziile acestora.

Acest termen se anunţă foarte scurt în vederea negocierii unor acorduri de liber-schimb şi de securitate care, în general, durează ani de zile să fie încheiate şi implementate.

Boris Johnson exclude o prelungire a tranziţiei după 2020, o posibilitate prevăzută de acordul Brexitului.

El i-a repetat acest lucru miercuri preşedintei Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen, pe care a primit-o la Londra. Serviciile sale au sugerat însă că el s-ar putea mulţumi cu un acord parţial, în cazul în care nu se ajunge la un compromis global până la sfârşitul anului.

Von der Leyen a avertizat că negocierile vor fi ”dure” şi că va fi imposibil să se ajungă la un acord asupra ”tuturor aspectelor” fără o prelungire a negocierilor. ”Trebuie să alegem priorităţi”.

Preşedinta CE a avertizat că Bruxelles-ul rămâne ferm asupra principiilor sale. ”Fără o concurenţă echitabilă în domeniile mediului, muncii, fiscalităţii şi ajutoarelor de stat, nu poţi să ai un acces de cea mai înaltă calitate la cea mai mare piaţă comună din lume”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net