Scene de groază la Lisabona. 16 persoane au murit, 20 au fost grav rănite. Dintre decedați a fost aflată identitatea unuia singur

Ultima actualizare:

Lisabona a fost miercuri seară scena unei tragedii cumplite, după ce faimosul funicular Gloria, una dintre atracțiile emblematice ale orașului, a deraiat pe o stradă abruptă și s-a izbit violent de o clădire de lângă Avenida da Liberdade.

În accident au murit cel puțin 16 oameni / foto: Profimedia
În accident au murit cel puțin 16 oameni / foto: Profimedia

Martorii povestesc că vagonul a coborât „scăpat de sub control”, fără frâne, înainte de impact. Cel puțin 16 persoane au murit și aproximativ 20 au fost rănite, unele grav.

Incidentul s-a produs puțin după ora 18:00, atunci când vagonul galben-alb al funicularului a pierdut controlul pe panta pavată cu piatră cubică și s-a transformat într-un morman de fiare la colțul unei clădiri. „A sunat ca o bombă, apoi a urmat o liniște înfricoșătoare… era fum negru dens. Când s-a risipit, ai văzut exact ce s-a întâmplat”, a declarat Helen Chow, martoră aflată la baza dealului, pentru BBC

Alți martori au descris scene de haos și disperare: oameni panicați care plângeau, alții care alergau să ajute, țipete și geamuri sparte. „Oamenii au căzut la pământ și toată lumea țipa în interior”, a povestit un pasager pentru televiziunea portugheză Sic Notícias.

Un simbol al Lisabonei, transformat într-o capcană mortală

Funicularul Gloria, cu o vechime de peste 140 de ani, funcționează pe baza unui cablu ce leagă două vagoane: în timp ce unul urcă, celălalt coboară.

Martorii spun că vagonul de la bază a deraiat câțiva metri înapoi chiar înainte ca celălalt să coboare fără frâne și să se prăbușească în clădire.

„S-a izbit cu o forță brutală și s-a prăbușit ca o cutie de carton”, a spus Teresa d’Avó, martoră oculară, pentru Observador.

Un alt martor a relatat că a fugit în momentul în care a văzut vagonul venind cu viteză: „Am avut doar timp să fugim, să ne întoarcem cu spatele și să alergăm. A coborât și s-a izbit de clădire.”

Supraviețuitori și turiști care au scăpat ca prin minune

Eric Packer, un turist din SUA, a povestit pentru BBC că el și prietenii săi se pregăteau să ia funicularul chiar înainte de accident, dar au ales să urce pe jos.

„Am auzit un zgomot puternic, ca și cum un camion ar fi vărsat o încărcătură de bolovani. Când am văzut fumul și praful ridicându-se, ne-am dat seama de magnitudinea tragediei”, a spus el.

Unii pasageri au reușit să iasă prin geamurile tramvaiului, în timp ce alții au fost scoși de echipele de intervenție. Farid Shovro, un comerciant din apropiere, a declarat pentru Observador: „Nu am văzut niciodată atâția oameni morți la un loc.”

Poliția portugheză investighează cauza deraierii, iar primele informații indică o defecțiune la sistemul de frânare. Ministerul Afacerilor Externe din România a confirmat, printr-un comunicat oficial, că niciun cetățean român nu se află printre victime: „Autoritățile portugheze au finalizat verificările și au confirmat oficial că nu sunt cetățeni români printre victime.”

În urma tragediei, guvernul Portugaliei a declarat zi de doliu național, iar ancheta continuă pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Explozie bloc Rahova FOTO Profimedia
image png
curățenie  foto   Shutterstock jpg
image png
maini reci jpg
cerumen urechi ceara shutterstock 504644287 jpg
Pensie - teapa online - frauda bancara - pensionar - telefon - card FOTO shutterstock
imber1 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net