Sediul CNN de la New York, evacuat în urma unei amenințări cu bombă
Sediul CNN de la New York a fost evacuat joi seară, în jurul orei 22:30 (05:30-ora României), în urma unei amenințări cu bombă.
UPDATE: Din fericire, amenințarea s-a dovedit a fi falsă, iar în prezent, angajații se întorc în clădire.
Ameninţarea a fost făcută joi seara, când în urma unui apel telefonic un individ a anunţat că există cinci dispozitive în clădire, potrivit unei surse din Poliţie, notează Mediafax.
Proprietarii au evacuat birourile CNN din New York din clădirea Centrului Time Warner, iar emisiunea "CNN Tonight" a lui Don Lemon, care se afla într-o pauză publicitară, a fost scoasă din direct. "Ni s-a spus să evacuăm clădirea și să o facem cât mai curând posibil. Am luat ce am putut și am ieșit din clădire și acum stăm în afara clădirii", a declarat Don Lemon.
"Am închis perimetrul la Columbus Circle şi am verificat clădirea ", a declarat detectivul Hubert Reyes. Traficul de vehicule şi de pietoni a fost de asemenea blocat de echipaje de poliţie.
Un biro al CNN din Time Warner Center a fost evacuat în luna octombrie după descoperirea unui pachet care conţinea un dispozitiv exploziv şi care îi era destinat fostului director al CIA John Brennan.