Spania: Ministrul Sănătăţii speră la imunitatea colectivă la finalul verii viitoare: „Cred că ne aflăm la începutul sfârşitului pandemiei”
Salvador Illa, ministrul spaniol al Sănătăţii, a asigurat că Spania ar trebui să obţină imunitatea colectivă faţă de Covid-19 la finalul verii 2021, când, probabil, 70% din populaţie va fi primit un vaccin, potrivit TVE.
Duminică, într-un interviu, Illa s-a arătat convins că primele vaccinuri vor fi disponibile în Spania în luna ianuarie şi, „dacă totul merge bine”, în cinci sau şase luni, o parte importantă din populaţie va fi vaccinată.
„Probabil, la finalul verii va fi vaccinată populaţia în proporţie de 70%. Şi asta va fi mult, chiar dacă nu va fi sfârşitul pandemiei pentru că asta se va întâmpla când vom fi imunizaţi la nivel mondial într-un mare procent, iar acest lucru ne va lua tot anul 2021 şi o parte din 2022, potrivit experţilor”, a spus el pentru Publico.
În Europa, Illa consideră că, chiar dacă nu va fi finalul definitiv, „vom fi într-un stadiu foarte diferit”. „Din acest motiv cred că ne aflăm la începutul sfârşitului”, a subliniat ministrul.
El a avertizat că măsurile de protecţie - precum purtarea măştii - vor continua să fie necesare până ce o parte semnificativă din populaţie va fi vaccinată. „Sunt multe lucruri pe care încă nu le ştim despre imunitatea dată de vaccinuri şi aici trebuie să aplicăm principiul precauţiei. Când ne vor recomanda experţii că putem ridica restricţiile o vom face”, a mai declarat Illa.
Ce restricţii au spaniolii pe perioada Sărbătorilor
Cât priveşte restricţiile impuse în Spania, inclusiv pe perioada sărbătorilor, el consideră că sunt „corecte”. În linii mari, spaniolii se vor putea întâlni în număr de cel mult 10, iar restricţiile de mobilitate pe timpul nopţii de Crăciun şi de Anul Nou vor începe la ora 01:30.
În prezent, cele mai multe cazuri noi sunt înregistrate în Comunidad de Madrid, Melilla, Castilla-La Mancha, Baleares, Canarias, Cantabria, Catalonia şi Comunidad Valenciana. În ciuda creşterii numărului de contaminări în unele teritorii, câteva comunităţi au început să ridice din restricţii weekendul acesta, iar de luni o vor face şi Catalonia, Asturias şi Madrid.
De la începutul epidemiei în Spania au fost înregistrate, în urma testelor PCR, 1.730.575 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Potrivit autorităţilor, au fost înregistrate 47.624 de decese asociate.