Țara superbă din Europa unde poți să te muți gratis. Are peisaje superbe, iar condiția poate fi îndeplinită de aproape orice tânăr

În timp ce în marile orașe europene achiziția unui teren sau a unei locuințe a devenit tot mai dificilă, o comună din Austria a atras atenția printr-o inițiativă neobișnuită: oferă terenuri pentru construcție fără plată inițială celor care sunt dispuși să își ridice o casă și să își construiască viitorul acolo.

Rappottenstein are peisaje superbe / foto: Pixabay
Rappottenstein are peisaje superbe / foto: Pixabay

Este vorba despre localitatea Rappottenstein, situată în regiunea Waldviertel, în landul Niederösterreich. Deși pare un sat desprins din cărțile poștale, cu dealuri line și o cetate medievală impunătoare, comuna s-a confruntat în ultimele decenii cu o problemă serioasă: depopularea, potrivit npr.org.

De la peste 2.700 de locuitori la aproximativ 1.700

În anul 1880, Rappottenstein avea peste 2.700 de locuitori. Astăzi, numărul acestora a scăzut la aproximativ 1.700. Pentru a opri declinul demografic și pentru a readuce viață în comunitate, primăria a lansat în 2009 un proiect inedit: oferirea a 9-10 loturi de teren, fiecare cu o suprafață de aproximativ 800-900 de metri pătrați, în zona Ritterkamp/Grünbach.

Inițiativa a fost explicată la momentul respectiv de primarul Josef Wagner, care a subliniat un aspect aproape cultural: multe terenuri rămâneau nefolosite pentru că proprietarii se temeau să le vândă la prețuri mici, de teamă să nu fie bârfiți în sat. Soluția găsită de autorități a fost una simplă, dar eficientă din punct de vedere simbolic – „terenul gratis”, însă cu reguli clare.

„Gratis”, dar nu fără responsabilitate

În realitate, terenul nu este un cadou în sensul clasic al cuvântului, ci mai degrabă o amânare a plății. Cei care primesc un lot trebuie să înceapă construcția casei în maximum trei ani și să finalizeze lucrările în următorii cinci ani.

Mai mult, după aproximativ zece ani, în locuință trebuie să fie înregistrați cel puțin trei rezidenți principali – adică o familie formată din doi adulți și cel puțin un copil. Practic, comuna își dorește nu doar case noi, ci și familii tinere care să contribuie la viața comunității.

Dacă aceste condiții nu sunt respectate, beneficiarul este obligat să plătească prețul normal al terenului, evaluat între 15 și 25 de euro pe metru pătrat – o sumă considerată foarte mică pentru standardele din Austria. Autoritățile descriu schema într-un mod simplu: plătești doar dacă nu îți respecți promisiunea.

Interes internațional uriaș

La lansarea programului, interesul a fost uriaș. Zeci de mii de solicitări au venit din toate colțurile lumii, inclusiv din Mexic, Coreea de Sud și alte țări din Asia de Est. Primele loturi au fost repartizate rapid, iar povestea micii comune austriece a ajuns pe harta mondială.

Totuși, entuziasmul inițial s-a lovit de realitatea geografică. Rappottenstein se află într-o zonă izolată, cu ierni lungi și cu mai puține oportunități profesionale decât marile orașe austriece. Viața aici înseamnă liniște, natură și comunitate, dar și adaptare la un ritm rural.

Datele strânse până în 2024 arată un bilanț mai degrabă moderat. Doar două terenuri au devenit „cu adevărat gratuite”, după ce toate condițiile au fost îndeplinite. Alte patru au fost vândute la preț normal, iar câteva au rămas disponibile.

Cu toate acestea, în 2025, proiectul a adus 14 noi rezidenți principali în comună, iar autoritățile au decis să continue inițiativa, punând la dispoziție încă un lot.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
canicula europa copernicus jpg
ceata png
nasalune fck desert 1916882 1280 jpg
Thomas Wedders jpg
Fortul 13 Jilava  jpg
congerdesign wardrobe 5961193 1280 jpg
soia copy jpeg
sat serbia  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net