Tatăl lui Meghan Markle a fost operat pe inimă. ”Voi mai sta în spital câteva zile”
Nu mai e nicio îndoială! Tatăl lui Meghan Markel nu își va conduce fiica la altar sâmbătă, 19 mai. Thomas Markle a fost operat pe inimă și le-a declarat jurnaliștilor că va mai rămâne în spital câteva zile.
Tatăl lui Meghan Markle a fost operat miercuri și, cel mai probabil, va vedea nunta fiicei sale dintr-o rezervă de spital. Bărbatul le-a declarat jurnaliștilor de la TMZ că se simte bine și că va mai rămâne în spital.
În urma operației, lui Thomas Markle i-au fost montate trei stenturi. Tatăl viitoarei soții a prințului Harry a suferit un atac de cord în urmă cu o săptămână, într-un context controversat. Bărbatul de 73 de ani, fost operator în cadrul unor proiecte de televiziune de succes din anii ’80, a ”aranjat” niște fotografii cu un fotograf britanic stabilit în SUA.
Thomas Markle trebuia s-o conducă pe Meghan la altar
Imaginile cu tatăl lui Meghan la proba de costum și citind o revistă pe coperta căreia apăruse fiica lui au făcut înconjurul planetei și s-au vândut pe bani frumoși. Aranjamentul a fost însă demascat și a dus la o schimbare de planuri în ceea ce privește nunta regală, pentru că Thomas Markle era așteptat să-și conducă fiica la altar.
Thomas Markle a declarat pentru sursa citată că medicii i-au recomandat să evite emoțiile puternice, iar copiii săi au spus că bărbatul e foarte necăjit că va rata nunta lui Meghan.
În aceeași zi în care tatăl lui Meghan era operat, mama logodnicei prințului Harry a aterizat la Londra, pe aeroportul Heathrow, unde a avut parte de un tratament VIP. Bursa zvonurilor spune că Doria va fi cea care o va conduce pe Meghan la altar.