Trump, ”prezentatorul unui reality show”. Își retrage amenințările contra șefului FBI

Trump, ”prezentatorul unui reality show”. Își retrage amenințările contra șefului FBI

Ultima actualizare:

    Donald Trump spune că nu are înregistrări cu fostul șef FBIfoto: Getty
Donald Trump spune că nu are înregistrări cu fostul șef FBIfoto: Getty

Președintele american Donald Trump are nevoie de o vacanță. După tot felul de aluzii și însinuări, care au durat mai mult de o lună, Donald Trump spune acum că nu are înregistrări de la întrevederea privată cu fostul director al FBI, James Comey.

După ce timp de o lună l-a amenințat cu declarații și înregistrări pe James Comey, fostul director FBI, pe care chiar el l-a concediat, liderul american a spus că, de fapt, nu are înregistrări cu care să-i păteze imaginea acestuia. Trump a spulberat zvonurile, care au plecat chiar de la el, publicând un mesaj pe Twitter.

“N-am idee dacă există vreo înregsistrare de la conversația mea cu James Comey. În orice caz, eu nu am făcut și nici nu dețin asemenea înregistrări.”, a scris liderul pe Twitter.

Fostul director al FBI James Comey a declarat, sub jurământ, în Congresul SUA, că Trump i-ar fi cerut să renunțe să-l mai investigheze pe unul dintre principalii consilieri prezidențiali, fapt dezmințit de liderul de la Casa Albă. Trump a sugerat mereu că ar putea exista înregistrări de la conversația lor privată, din Biroul Oval.


    James Comey a jurat că Trump i-a cerut să o lase mai ”moale” cu investigațiafoto: G
James Comey a jurat că Trump i-a cerut să o lase mai ”moale” cu investigațiafoto: G

În orice caz, situația începe să-i scape de sub control lui Donald Trump, care ar trebui să fie mai rezervat în a da declarații. Chiar dacă multă lume se amuză pe seama actelor și spuselor acestuia, Adam Schiff, membru al Comisiei parlamentare pentru informații, a declarat că Trump trebuie să înceteze pentru că rolul unui președinte nu este acela de a amuza poporul.

”Nu e deloc amuzant. Sper ca unul dintre prietenii sau sfătuitorii săi să înțeleagă că rolul președintelui nu este să amuze poporul. Nu poate fi, mereu, prezentatorul unui reality show”, a spus ferm Adam, conform CNN Politics.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
fructe istock jpg
cutie getty1 jpeg
casa vrancea facebook jpg
cronco png
ungaria jpg
Statiunea Saturn jpg
CV pentru loc de munca  Foto Freepik com jpg
Sfantul Ilie jpeg
image
image