Un doctor în fizică la Princeton, către Ponta: "Păcat că noi, cei proşti, nu înţelegem cum merg lucrurile"

Ultima actualizare:
Victor Ponta a obţinut 40,44% la scrutinul de duminică
Victor Ponta a obţinut 40,44% la scrutinul de duminică

Un român stabilit în diaspora de 20 de ani, Dan Angelescu, i-a adresat lui Victor Ponta o scrisoare în legătură cu administrarea scrutinului pentru alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie.

Dan Angelescu este profesor la Universitatea Paris-Est, a absolvit California Institute of Technologie şi are un doctorat în fizică la Universitatea Princeton. Conform adevarul.ro, în afara jobului la prestigioasa universitate pariziană, mai administrează şi o firmă specializată în "soluţii autonome de prelevare de probe şi de măsurare pentru aplicaţii de monitorizare a mediului".

Dan Angelescu i-a adresat lui Victor Ponta o scrisoare, în care analizează declaraţiile jignitoare ale premierului referitoare la românii care au votat peste hotare. Scrisoarea a fost preluată de pagina de Facebook Roumains francophones. 

"Stimate d-le Victor Ponta,

Mă numesc Dan Angelescu, sunt profesor la Universitatea Paris-Est din Franţa. Am un doctorat în fizică de la universitatea Princeton, o licenţă de la California Institute of Technology (amândouă în Statele Unite), iar înainte de aceasta am fost olimpic la fizică. Trăiesc în diasporă de douăzeci de ani. Vă mărturisesc că niciodată nu m-am considerat nici peste poate de inteligent, şi nici nu m-am mândrit cu capacitatea de a înregistra şi interpreta detaliile subtile ale tuturor situaţiilor. Însă declaraţia pe care aţi făcut-o pe postul de televiziune Antena 3 mi-a demonstrat că, faţă de o persoană ca dvs., sunt aproape primitiv. Ba chiar aş merge până la a mă considera prost, prin comparaţie.

Eu am venit naiv la vot la secţia de la Ambasada României din Paris, am stat la coadă alături de oameni care mi s-au părut perfect normali, şi care au aşteptat ca şi mine ore în şir la coadă. Departe de mine gândul că aceştia se prefăceau a fi oameni obişnuiţi, fiind de fapt agenţi aduşi acolo în scopuri electorale. Insă, în apărarea mea, trebuie să spun că erau foarte bine camuflaţi: un domn cu o fetiţă în cărucior, un altul care spera să voteze până la 20:30 ca să poată să îşi ia băieţelul de la cinema, o fată care citea poezii. În orele de coadă, am ajuns să ne cunoaştem, şi am ajuns chiar să cred că şi ei erau naivi şi proşti ca mine. Sau poate, cum aţi observat dvs., încercau să mă manipuleze. Nu ştiu.


    Victor Ponta a obţinut 40,44% la scrutinul de duminică
Victor Ponta a obţinut 40,44% la scrutinul de duminică

La ora 21, încet-încet, coada a înaintat şi ne aflam în centrul de votare. Stupid din partea mea, însă aveam impresia că legea spune că în aceste condiţii îmi trebuie respectat dreptul la vot. Aşa credeau, aparent, şi cei din jurul meu. Ei bine, se vede că nu am înţeles bine textul legii, deşi l-am recitit de mai multe ori de pe sit-ul web al ambasadei. Ba chiar domnul preşedinte al secţiei de votare mi-a explicat că deşi aşa e legea (aici măcar nu m-am păcălit !), şi deşi s-a făcut cerere la biroul electoral central ca programul de votare să fie prelungit, a primit instrucţiuni clare ca votarea să se oprească la 21:00 deşi erau persoane în secţie care au fost împiedicate să voteze.

Atunci, furios, am strigat şi eu, ca cei din jurul meu «Vrem să votăm!». Nu am avut pancarte, nu ştiam că trebuiau pregătite dinainte (ce idee originală aţi avut!), şi de altfel în jurul meu nimeni nu avea. Toţi păreau oameni obişnuiţi, frustraţi însă de decizia pe care o considerau ilegală de a nu li se acorda dreptul la vot, şi reclamandu-şi-l. Un drept care (pentru noi cei proşti cel puţin) ar trebui să fie constituţional. Chiar am crezut pentru o secundă (orice bănuiala mi-a fost însă risipită după intervenţia dvs. la televizor) că dumneavoastră aţi fi fost personal implicat în această organizare proastă a alegerilor, pentru ca noi cei din străinătate să nu putem vota aşa cum am dori. Probabil o altă consecinţă a manipulării la care am fost supus, inconştient. Ce bine că m-aţi luminat!

În naivitatea mea, nu mi-am dat nici măcar seama că puteam să fiu transportat cu autobuzul, gratuit, de către acei domni manipulatori la care aţi făcut aluzie dvs. Eu am venit ca prostul cu maşina, stând în trafic, consumând benzină şi plătind o parcare scumpă ca să mă pot prezenta la vot. Vă rog ca la turul 2 să se publice lista staţiilor autobuzului electoral, ca să putem profita cu toţii de el.

Recitind ce am scris, mi-am adus aminte nu ştiu de ce de anii de doctorat, şi de lunile de muncă pe care le-am petrecut la redactarea tezei. Şi mi-am dat seama că până şi aici, domnule Ponta, v-aţi dovedit pe deplin superioritatea. Pentru dvs. totul trebuie să fi fost aşa de simplu şi de uşor, de parcă altcineva v-ar fi scris deja textul, dvs. rămânându-vă doar să îl transcrieţi. Păcat că noi, cei proşti, nu înţelegem cum merg lucrurile. Ce bine însă că vă găsiţi timp să ne explicaţi dumneavoastră, întotdeauna cu elocvenţa exemplului personal. Vă mulţumim !

Cu multă consideraţie,

Dan Angelescu

Profesor Universitatea Paris-Est

Franţa"

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Sens giratoriu FOTO Shutterstock jpg
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net