Un nou cutremur s-a produs în Croația. A avut o magnitudine de 6,5. Orașul Petrinja, cel mai afectat

Ultima actualizare:

    Cutremurul de luni a provocat pagube minore și nu au existat victime
Cutremurul de luni a provocat pagube minore și nu au existat victime

Un nou cutremur cu o magnitudine de 6,5 grade s-a produs în Croația marți, 29 decembrie, în jurul orei 13.00. Cel mai afectat oraș este Petrinja. Aici s-au surpat imobile, au fost distruse acoperișuri, iar salvatorii scot oamenii de sub dărâmături. Seismul de azi vine după un altul care s-a produs ăn aceeași zonă luni, dar care a avut o magnitudine mai mică, de 5,2 grade.

UPDATE. Darinko Dumbovic, primarul din localitatea Petrinja, oraș puternic afectat de seism, a declarat la un post de televiziune că salvatorii scot în prezent oameni dintre dărâmături. „Nu ştim încă dacă există morţi sau răniţi”, a declarat el presei locale. ,„Este o panică generală. Toată lumea încearcă să afle soarta apropiaţilor”, a adăugat oficialul.  În orașul Petrinja trăiesc aproximativ 20.000 de locuitori. 

Seismul a produs pagube. Este vorba despre imobile surpate, acoperișuri distruse și străzi acoperite de cărămizi și moloz. Cu o zi mai înainte, luni, un cutremur de o intensitate mai mică, de 5,2, a avut loc în aceeaşi regiune, însă a cauzat doar pagube materiale minore.Cutremurul a fost resimţit în capitala slovenă Ljubljana, dar şi în alte ţări din regiune - în Ungaria şi Austria -, potrivit unor martori şi presei.

Un nou cutremur s-a produs în Croația. Autoritățle au închis centrala nucleară de la Krsko

Centrala nucleară slovenă Krsko a fost oprită marţi, „din precauţie”, a anunţat o purtătoare de cuvânt, fără să facă alte precizări, transmite news.ro. Potrivit agenţiei de presă STA, este vorba despre o ”procedură normală în cazul unor cutremure puternice”. Construit în epoca iugoslavă şi dat în folosinţă în 1983, reactorul de tip Westinghouse de la Krsko, cu o putere de 700 de megawaţi, este unica centrală nucleară din Slovenia, folosită și de Croaţia. Reactorul urma iniţial să-şi întrerupă activitatea în 2023, după 40 de ani de funcţionare însă Ljubljana şi Zagrebul au decis, în 2015, să-i prelungească activitatea cu încă 20 de ani, în pofida protestelor mai multor ONG-uri. Reactorul acoperă aproximativ 20% din nevoia de electricitate a Sloveniei şi 15% din nevoile Croaţiei.

Un cutremur cu o magnitudine de 6,5 grade s-a produs în Croația marți, 29 decembrie, în jurul orei 13.00. Epicentrul a fost localizat la o distanță de 44 de kilometri de capitala Zagreb.  Luni, locuitorii din centrul Croației au mai tras o sperietură groaznică. La orele dimineții, ei au fost zguduiți de un seism de suprafață mai mic decât cel de azi, cu magnitudinea de 5,2 pe Richter. Ulterior, acesta a fost urmat de două replici destul de puternice. Seismul de ieri s-a produs la 10 kilometri adâncime, iar epicentrul a fost localizat la 50 de kilometri de Zagreb.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net