Un tânăr de 20 de ani și-a întemeiat o „ţară” la 400 km de România! Autoritățile s-au revoltat pe gestul lui

La graniţa dintre Serbia şi Croaţia, într-o zonă uitată de lume, un tânăr australian de 20 de ani a pus bazele unui stat autoproclamat, pe un petic de teren de-a lungul Dunării. Deşi pare o glumă dusă prea departe, „Republica Liberă Verdis” are steag, guvern, monedă şi chiar câteva sute de „cetăţeni”. Povestea bizară a acestei „ţări” apărute la doar 400 de kilometri de România a atras atenţia internaţională şi a stârnit reacţii din partea autorităţilor croate, care nu privesc cu amuzament iniţiativa.

Daniel Jackson  susţine că  are tot dreptul  la propria ţară. SURSĂ FOTO: INSTAGRAM
Daniel Jackson susţine că are tot dreptul la propria ţară. SURSĂ FOTO: INSTAGRAM

La aproximativ 400 de kilometri de graniţele României, o aşa-zisă ţară a apărut peste noapte, într-o zonă disputată de decenii între Serbia şi Croaţia. Ceea ce pare un scenariu de film SF este, în realitate, iniţiativa unui tânăr de doar 20 de ani care şi-a proclamat propriul stat pe o fâşie de teren nelocuită, de-a lungul Dunării. Daniel Jackson, originar din Australia, este „preşedintele” autoproclamat al Republicii Libere Verdis, un microstat imaginar întins pe doar 0,5 kilometri pătraţi. Deşi ideea pare absurdă, Jackson şi-a luat rolul foarte în serios: a creat un guvern, un drapel, paşapoarte şi chiar o monedă – euro. Povestea Verdisului a început în 2019, când Daniel, pe atunci în vârstă de 14 ani, visa împreună cu prietenii săi la un stat propriu. Zona aleasă, o bucată de teren pe care nici Croaţia, nici Serbia nu au revendicat-o oficial, părea locul perfect pentru o „ţară” de jucărie devenită, între timp, un proiect cât se poate de ambiţios.

El și-a luat rolul în serios și a spus că este „președinte”. SURSĂ FOTO: INSTAGRAM
El și-a luat rolul în serios și a spus că este „președinte”. SURSĂ FOTO: INSTAGRAM

În Verdis, limbile oficiale sunt croata, sârba şi engleza. Teritoriul e accesibil doar cu barca, din oraşul croat Osijek, iar Jackson susţine că are deja 400 de cetăţeni înregistraţi. Autorităţile croate nu privesc însă cu ochi buni iniţiativa. În 2023, Jackson şi mai mulţi adepţi au fost arestaţi, fiind consideraţi o ameninţare la adresa securităţii naţionale. În prezent, tânărul nu mai are acces în „ţara” sa, dar afirmă că o conduce din exil şi că nu renunţă la visul său. „Dacă reuşim să ne întoarcem, primul lucru pe care îl fac este să organizez alegeri. Nu vreau pu­tere, vreau să fiu un cetăţean ca toţi ceilalţi”, a declarat el, citat de Fox News.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cafenea Sursa  Freepik com jpg
ceausescu sondaj jpg
499992705 1274123354512806 2651166906498329812 n jpg
nyzhnia apsha captura video jpg
Bunica Veruta, foto Facebook jpg
Spovedanie foto Ziarul Lumina jpg
caz roxana calin colaj captura video jpg
cum aratanoul buletin electronic romani  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net