Unde se află cel mai frumos drum din lume. Trebuie să-l parcurgi măcar o dată în viață, peisajul e de revistă

Drumul Atlanticului, cel mai frumos din lume, se întinde pe marginea oceanului, de la o insulă la alta, de-a lungul podurilor şi al stâncilor. Se află în Norvegia și are 8 kilometri. Este cel mai bun loc din lume pentru testarea maşinilor. Podul Storseisundet, cel mai înalt dintre cele opt existente pe traseu, are curbe dramatice şi anumite unghiuri, că îţi lasă impresia că vei pica direct în mare. 

Cel mai spectaculos drum din lume Foto: visitnorway.com
Cel mai spectaculos drum din lume Foto: visitnorway.com

"Atlantic Ocean Road" are 8 poduri 

"Atlantic Ocean Road", din Norvegia, este unul dintre cele mai frumoase drumuri din lume. Are 8 poduri, iar în unele zone îți dă senzația că este capătul Pământului. Deşi nu este vorba despre vreo construcţie nouă, drumul continuă să impresioneze şi după trei decenii de când a fost construit. În urmă cu 14 ani, a fost votat drept "construcţia secolului" în Norvegia.

Votată drept capodopera inginerească a secolului în Norvegia, în 2005, Şoseaua Atlanticului - "The Atlantic Road" este, potrivit site-ului visitnorway.com, deopotrivă, cel mai spectaculos drum din lume. 

Când a fost construit drumul 

Este vorba, de fapt, despre un drum care a împlinit trei decenii de când a fost construit. Drumul leagă insula Averøy de continent printr-o serie de insuliţe, dar şi opt poduri care se întind pe o lungime de peste 8.274 de metri. Şoseaua Atlanticului are statut de Traseu Turistic Naţional şi, potrivit aceleiaşi surse, întreaga întindere dintre Bud şi Kristiansund este o experienţă continuă înţesată cu peisaje, cultură şi istorie.

Contrastele dintre o excursie într-o zi de vară liniştită şi o călătorie spumoasă în timpul furtunii sunt uimitoare, mai susţin gazdele. De-a lungul uimitorului drum există o serie de popasuri pe insuliţe care îţi oferă posibilitatea de a te opri ca să te bucuri de magnifica privelişte, indiferent că este o zi senină sau una furtunoasă.

Drumul Atlantic este cel mai bun loc din lume pentru testarea maşinilor

În 2011, emisiunea Fifth Gear a informat milioane de spectatori că Drumul Atlantic este cel mai bun loc din lume pentru testarea maşinilor. Mai toate mărcile de maşini din lume au folosit sau folosesc Roadul Atlantic ca locaţie pentru filmarea spoturilor publicitare. Peisaje spectaculoase cu păsări, foci şi balene. Priveliştea oferită când apele sunt calme este spectaculoasă, fiind animată de o varietate de păsări, foci şi chiar balene.

Vizitatorii folosesc frecvent drumul pentru a merge la pescuitul de cod şi alţi peşti direct de pe poduri. Una dintre punţi este special concepută pentru pescuit.  Nu este recomandat celor slabi de inimă, susţine un site dedicat celor mai periculoase drumuri din lume „dangerousroads.org” pentru că este plin de serpentine, poduri abrupte şi, cum trece printr-una dintre cele mai furtunoase zone, deseori valurile se "sparg" peste maşini. 

Podul Storseisundet, cel mai înalt dintre cele opt existente pe traseu

Podul Storseisundet, cel mai înalt dintre cele opt existente pe traseu, are curbe dramatice şi anumite unghiuri, că îţi lasă impresia că vei pica direct în mare. A fost botezat de jurnaliştii de la "Daily Mail" drept "drumul spre nicăieri", fiindcă la un moment dat ai senzaţia că urmează să sfârşeşti într-o prăpastie.

I se mai spune şi "podul beat" din cauza răsucirilor, arcadelor şi a coborârilor abrupte. Cel mai mare pericol îl reprezintă vântul, care de multe ori depăşeşte 30 de mile pe oră. Drumul Atlanticului se întinde pe marginea oceanului, de la o insulă la alta, de-a lungul podurilor şi al stâncilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
tarani romani cuptor jpg
Ploaie Autostrada jpg
ochi albastri jpg
moneda jpeg
calatori tren cfr gara de nord frig foto shutterstock 2229976057 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net