Vaccinul Sputnik va fi produs în Italia. Cum funcționează și ce eficiență are serul rusesc

Ultima actualizare:

    Italia devine prima țara care acceptă să producă pe teritoriul ei vaccinul rusesc Sputnik V
Italia devine prima țara care acceptă să producă pe teritoriul ei vaccinul rusesc Sputnik V

Rusia va produce vaccinul Sputnik împotriva Covid-19 în Italia, ajungând la un acord în acest sens cu firma Adienne Pharma & Biotech SA. Există, de asemenea discuţii suplimentare pe această temă cu țări precum Germania şi Franţa.

Firma Adienne Pharma & Biotech SA a semnat un acord pentru a produce vaccinul rusesc Sputnik V împotriva COVID-19 la facilitatea sa de producţie din regiunea Milano, a declarat marți Francesco Di Naro, fondatorul şi preşedintele acestei companii, transmite Agerpres.

Vaccinul Sputnik, la primul acord de producție în Europa

Acordul semnat de Adienne Pharma & Biotech SA cu fondul suveran al Rusiei, RDIF, este primul acord de producţie în Europa pentru vaccinul Sputnik V. Chiar dacă Rusia a fost prima care a aprobat utilizarea unui vaccin împotriva Covid-19 pentru publicul larg, a fost mai lentă decât unii dintre rivalii săi când vine vorba de majorarea producţiei.

Săptămâna trecută, Sputnik V a atins o etapă cheie în vederea viitoarei distribuiri în Uniunea Europeană, odată cu începerea examinării acestui vaccin de către EMA, cu sediul la Amsterdam. După anunţ, autorităţile ruse au spus că sunt gata să furnizeze vaccinuri pentru 50 de milioane de europeni începând din iunie. "Sunt multe regiuni din Italia care sunt entuziasmate la ideea de a primi vaccinul Sputnik, pe care vor de asemenea să îl producă. Avem un parteneriat în Germania şi discutăm de asemenea cu mai multe companii franceze", a declarat duminică directorul fondului suveran al Rusiei, Kirill Dmitriev, pentru postul italian de televiziune Rai3.

Producția din Italia ar putea începe în luna iunie

Dmitriev, care este responsabil şi pentru lansarea la nivel internaţional a vaccinului Sputnik V, a estimat că producţia în Italia ar putea demara în luna iunie. Calendarul va depinde însă de obţinerea aprobărilor necesare din partea organismelor italiene de reglementare iar Francesco Di Naro a precizat că, pentru moment, nu poate să stabilească o ţintă de producţie.

Nerăbdătoare în faţa unui proces considerat prea lent, mai multe ţări din UE au apelat la vaccinuri care nu au fost încă aprobate la nivelul blocului, cum ar fi Ungaria, care a început să administreze vaccinul rusesc populaţiei sale luna trecută. Republica Cehă şi Slovacia au comandat şi ele vaccinul din Rusia.

Sputnik V este un vaccin cu virus viral. Asta înseamnă că folosește o versiune modificată a unui virus diferit ca instrument pentru transportul materialului genetic către o celulă. Sputnik V a fost dezvoltat folosind adenovirusuri, care cauzează în mod normal infecții respiratorii, dar și alți viruși (inclusiv virusul gripal sau rujeolic) au fost utilizați pentru alte terapii cu vector viral.

Virusul, care este folosit ca vector, este modificat astfel încât nu prezintă nicio amenințare de a provoca o boală. De asemenea, este inserat cu o genă suplimentară care este unică pentru virusul vizat. Pentru vaccinurile COVID-19, această genă conține instrucțiuni despre cum se face o proteină spike, care se găsește pe suprafața coronavirusului, scrie Radio Europa Liberă România.

Odată ce o persoană primește vaccinul, vectorul intră într-o celulă și îl folosește pentru a produce proteine spike. De îndată ce sistemul imunitar recunoaște proteinele spike, începe să producă anticorpi și activează alte procese imune din organism. Dacă sistemul interacționează cu virusul real în viitor, știe deja cum să lupte împotriva acestuia.

Ce eficiență are serul rusesc

Sputnik V poate fi păstrat într-un frigider standard la 2-8 grade Celsius, ceea ce îl face mai ușor de depozitat decât alte vaccinuri - Pfizer / BioNTech trebuie păstrat la minus 70 grade Celsius, vaccinul Moderna la minus 20 de grade Celsius.

Potrivit The Lancet, eficacitatea sa este de 91,6% - ușor mai mică decât Pfizer / BioNTech și Moderna, dar mai mare decât AstraZeneca și Johnson & Johnson. Cu toate acestea, unii oameni de știință spun că eficacitatea vaccinurilor este dificil de comparat, deoarece au fost testate în diferite stadii ale pandemiei și nu au fost testați unul împotriva celuilalt.Spre deosebire de alte vaccinuri, prima doză de Sputnik V nu este identică cu a doua doză. Acestea variază ușor, deoarece fiecare folosește un virus diferit ca vector: există adenovirus Ad26 în prima doză și adenovirus Ad5 în a doua doză. Centrul Gamaleya consideră că acest lucru ar putea ajuta la creșterea răspunsului imun.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net