VIDEO A trăit o lună cu o lipitoare gigant în nas

VIDEO A trăit o lună cu o lipitoare gigant în nas

Ultima actualizare:

    Daniela Liverani (24 de ani)foto: Caters
Daniela Liverani (24 de ani)foto: Caters

Un britanică în vârstă de 24 de ani, care suferea de sângerări nazale, a descoperit ce-i cauza atâtea neplăceri: avea o lipitoare în nas! Tânăra trăise aproape o lună de zile cu vietatea în nări.

Daniela Liverani s-a întors din vacanţa din sud-estul Africii, unde suferise un accident de motocicletă. Când a văzut că are nasul umflat, a crezut că este de la căzătură, că i s-a format un cheag de sânge.

Însă nici vorbă de aşa ceva! Fata, care trăieşte în Edinburgh, avea în nas o vietate de 7 centimetri. La control, doctorul i-a zis că are în nas o lipitoare. O jumătate de ora le-a trebuit să o scoata din nasul Danielei. Lipitoarea era foarte groasă pentru că se hranise cu sângele tinerei.

Lipitoarea avea 7 cm
Lipitoarea avea 7 cm

"Aveam sângerări nazale, dar am crezut că este de la accident. Eram convinsă că este vorba despre un cheag de sânge. Când am intrat la duş însă, am remarcat în oglindă că îmi iese ceva pe nas. Am încercat să îl prind, dar a intrat imediat înapoi. M-am dus direct la urgenţe", a povestit Daniela, şocată.

video



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
casa la 1 euro jpg
FOTO Inquam Photos / George Călin
baza stanga 1 jpg
baza jos 2 jpg
arestat jpg
roman rapit in spania jpg
front 1 jpg
megan fox si mgk jpg
image
image