VIDEO Iohannis, în faţa parlamentului european

image

În plenul Parlamentului European de la Strasbourg, Preşedintele României a ţinut un discurs şi a participat la o dezbatere, ambele cu tema "viitorul Uniunii Europene". Klaus Iohannis a respins ideea unei Europe cu două sau mai multe viteze şi a amintit că românii au sărit în apărarea statului de drept. Europarlamentari de top i-au cerut şefului statului să facă în continuare eforturi să apere Justiţia, lupta anticorupţie şi statul de drept.

În cuvântarea sa, Klaus Iohannis a prezentat viziunea ţării noastre asupra viitorului Uniunii Europene, în contextul în care din ianuarie 2019 vom prelua preşedinţia rotativă a Consiliului European. Bucureştiul va avea ca priorităţi rezolvarea unor dosare precum cel pe Brexit, cel al migraţiei ori al definitivării Cadrului Financiar Multianual. "Unitate în diversitate" a fost concluzia preşedintelui României.Preşedintele Comisiei Europene a luat cuvântul în plen şi a cerut autorităţilor de la Bucureşti să ajungă la un consens în privinţa statului de drept şi luptei anticorupţie, consens necesar aderării României la Schengen.JEAN-CLAUDE JUNCKER, preşedintele Comisiei Europene: " Mă adresez Guvernului şi Parlamentului României. Trebuie să ai grijă să respecţi principiile statului de drept, nu ar trebui puse în pericol. Doresc ca, înainte ca România să preia preşedinţia Consiliului, să ajungă la un consens naţional în privinţa lupteiîmpotriva corupţiei. Altminteri, Comisiei îi va veni greu să ofere recomandările necesare pentru includerea României în Schengen. "

Guy Verhofstadt, liderul grupului ALDE, a criticat acţiunile guvernului şi parlamentului României din ultimul an şi jumătate. El l-a rugat pe Klaus Iohannis să lucreze împreună cu premierul astfel încât România să nu urmeze exemplul negativ al Ungariei şi Poloniei.GUY VERHOFSTADT, liderul ALDE din Parlamentul European: " Sunt îngrijorat de ce se întâmplă în România, cu aceste reforme dubioase sau cu subminarea Justiţiei. I-am zis asta şi premierului României, care a venit aici în Parlament acum câteva săptămâni. Ar mai fi slăbirea codului penal, subminarea luptei împotriva corupţiei şi "descoperirea" aşa-ziselor protocoale secrete de care eu nu am mai auzit până acum în nicio altă ţară, protocoale cu Serviciul Secret oricu Sistemul Juridic. "În asentiment, Liderul PPE a cerut continuarea modernizării României.MANFRED WEBER, liderul PPE din Parlamentul European: " Guvernul trebuie să schimbe direcţia de acum. Am discutat asta acum câteva săptămâni la Strasbourg. Din partea familiei mele politice, trebuie să sbliniez că guvernul de acum a trecut deja de nişte linii roşii în privinţa valorilor noastre comune. "În noiembrie, Parlamentul European va vota o rezoluţie despre situaţia din România, adică în privinţa schimbărilor din Justiţie şi protestelor încheiate violent pe 10 august.

ce culori sa porti in functie de zodie jpg
business 816491 1920 jpg
dog 1168663 1920 jpg
1 cheloo are iubita si doi copii jpg jpeg
fata diavol jpg
4 printesa diana 2 jpg jpeg
FotoJet jpg
Culori care aduc noroc de Craciun jpg
imelda staunton netflix jpg
Irene Cara FOTO Profimedia jpg
image
image
image
image
calendar ortodox 2021 27 noiembrie sfantul mare mucenic iacob persul jpeg
FotoJet (3) jpg
dog 1168663 1920 jpg
business 816491 1920 jpg
Culori care aduc noroc de Craciun jpg
fata diavol jpg