VIDEO Reportaj Al Jazeera: "Turismul dictator", deschis în România

VIDEO Reportaj Al Jazeera: "Turismul dictator", deschis în România

Ultima actualizare:

Realizatorul reportajului, Simon McGregor-Wood, susţine că "România este una dintre ţările care a aderat de puţină vreme în UE. Pentru a scăpa de problemele financiare, şi-a întors faţa spre turism, însă localnicii susţin că unele iniţiative puse în aplicare sunt controversate.

Guvernul a deschis câteva zone care amintesc de traiul şi procesul dictatorului Nicolae Ceauşescu şi le asociază cu industria turismului", spune reporterul pentru Al Jazeera.

Materialul prezintă, pe lângă câteva secvenţe din viaţa luxoasă a familiei Ceauşescu, şi punctele de vizitare: biroul oficial a lui Nicolae Ceauşescu, balconul de unde a fugit în decembrie 1989, precum şi cazarma unde a avut locul procesul de condamnare şi peretele unde au fost omorâţi el şi Elena Ceauşescu.

Mai mult, Simon McGregor-Wood a dat de nepotul lui Ceauşescu, Emil Bărbulescu. Acesta trăieşte cu bustul lui Nicolae Ceauşescu în curte. "Am auzit la televizor de această iniţiativă a Ministerului Turismului, însă nu şi la mine. Este o proprietate privată", a spus Emil Bărbulescu.

VIDEO



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
Julio Iglesias, foto Getty jpg
Maini adolescent cu catuse FOTO Getty Images Plus jpg
radu giovani jpg
banner masina arsa png
image png
image png
buric femeie jpg
image
image