Zâmbet larg, surprins pe chipul lui Kim Jong-Un. Ce l-a făcut fericit?
Kim Jong-Un, liderul Coreei de Nord, a devenit deja unul dintre cei mai cunoscuți dictatori ai momentului. În interiorul statului nord-corean, a reușit să își creeze cu ajutorul propagandei o imagine cât mai favorabilă, dar rareori a fost surprins un zâmbet pe chipul său. De această dată însă, Kim Jong-Un nu a părut niciodată atât de fericit.
Sistemul de propagandă nord-corean a fost din nou pus la treabă după ce dictatorul a făcut o vizită unei tabere pentru copii. Jurnaliștii au fost nevoiți să surprindă cele mai bune cadre cu liderul țării și cu realizările sale, relatează DailyMail.co.uk.
Kim Jong Un poses for propaganda pictures with workers in Pyongyang | Daily Mail Online: https://t.co/uIPVJOKrWV— pops (@pops131) 5 iunie 2016
Kim Jong Un poses for propaganda pictures with workers in Pyongyang | Daily Mail Online: https://t.co/uIPVJOKrWV
Kim Jong-Un a părut însă extrem de fericit în timpul vizitei taberei Mangyongdae și a unei fabrici de săpun. Imaginile au surprins pe chipul său un zâmbet cât se poate de larg în timp ce se relaxa pe unul dintre paturile supraetajate de culoare roz din tabără.
Potrivit unei agenții de presă nord coreene, Kim Jong-Un a fost foarte mulțumit de realizările muncitorilor și ale membrilor partidului. El a privit cu multă satisfacție amenajarea acestui loc pentru copii prin care dorește să își arate iubirea față de tânăra generație.
Tabăra a fost fondată în anul 1963, iar recent au fost adăugate alte facilități precum cafenele, săli unde se poate lua cina, piscine și terenuri de baschet în aer liber. În timpul vizitei, el a fost însoțit și de "mâna sa dreaptă", Choi Ryong-hae, vicepreședinte al Comitetului Central al Partidului Muncitorilor din Coreea.
Apreciază cu un like pagina noastră de Facebook dacă ți-a plăcut acest articol. Vei afla și mai multe informații interesante!