Ioana Ginghină umblă numai prin saloane de frumuseţe: «Am ales să-mi fac epilare definitivă»
Ioana Ginghină are mare grijă de felul în care arată şi îşi petrece mare parte din timp prin saloanele de frumuseţe, unde încearcă să scape de grăsime, de celulită şi mai nou, de părul nedorit.
În aceeaşi zi în care a terminat ultima şedinţă de mezoterapie, procedură prin care a făcut zeci de injecţii pentru a scăpa de aspectul de coajă de portocală, Ioana Ginghină s-a gândit să încerce şi epilarea definitvă.
«Zona pe care am zis sa o încerc este axila, mai ales că este zona cea mai expusă. Epilarea progresiv-definitivă prin tehnologia IPL este o metoda neinvazivă de îndepărtare a părului facial şi corporal nedorit. În primă fază ţi se pun nişte ochelari negri de protecţie, apoi se dă cu un gel transparent zona, iar apoi se "împuşcă"cu lumină partea care se tratează», a povestit ea.
Procedura epilării definitive este una destul de dureroasă, dar, la fel ca în cazul mezoterapiei, actriţa suportă cu stoicim orice tratament de înfrumuseţare.
"Doare puţin, mai precis te ustură, dar este suportabil, deci nu este nicio problemă. Pe parcursul tratamentului este interzisă expunerea la soare, solar sau utilizarea cremelor autobronzante. Tocmai de aceea m-am decis să fac în această perioadă doar zona axilei, pentru ca să pot să stau la plajă cu restul corpului linistită", a mai scris ea pe blogul personal.
Citeşte şi: