«Ion Lucian n-a avut gripă porcină»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Ion Lucian a fost răpus de un virus gripal, însă, nu de cel al gripei porcine, ne-a declarat conf. dr. Ioana Grinţescu, medicul care l-a avut în grijă pe actor. Din cauza bolilor cronice, dar şi din cauza vârstei înaintate, actorul a făcut o formă severă de gripă, care i-a vlăguit organismul.

Soţia actorului, Paula Sorescu, declarase, luni, că maestrul Ion Lucian ar fi fost răpus de gripa porcină.

„E o certitudine că a avut acel virus (n.r. AH1N1). Aşa mi s-a spus. A rezistat trei săptămâni, a vrut să trăiască, organismul său a luptat. Apoi, brusc, a avut o cădere şi a doua zi a şi murit", a explicat Paula Sorescu.

Medicii de la Spitalul Floreasca, unde, în perioada 11 - 31 martie, maestrul a fost internat, spun că acesta nu a avut AH1N1.

„Pacientul nu a avut gripă nouă, deşi, la început a fost o suspiciune. S-au trimis probe la Institutul Cantacuzino, iar rezultatul a fost AH3N2, un alt virus gripal. A fost însă o formă severă, ţinând cont de vârsta, dar şi de afecţiunile preexistente ale pacientului. Timp de două săptămâni, a fost internat la Terapie intensivă. A fost intubat, ventilat, i s-au administrat antibiotice, antivirale, iar, la un moment dat, s-a simţit mai bine. Scăpase şi de gripă, şi de problema pulmonară, motiv pentru care a fost detubat. Din păcate, organismul său era epuizat biologic, era foarte slăbit, pacientul nu mai avea putere nici să tuşească. Astfel că a cedat. S-a făcut tot ce s-a putut pentru el", ne-a declarat medicul care l-a avut în grijă pe Ion Lucian, conf. dr. Ioana Grinţescu, de la Spitalul Floreasca.

Înmormântat în aplauze şi cu onoruri militare

Ion Lucian sau „actorul cu cei mai mulţi spectatori", după cum îl numesc colegii de breaslă, a fost înmormântat, ieri, pe Aleea Artiştilor din Cimitirul Bellu, cu onoruri militare şi în aplauzele a sute de oameni.

Actorii Geo Saizescu, George Ivaşcu, Sebastian Papaiani, Marin Moraru, George Mihăiţă, Cristian Şofron, Cornel Todea, realizatorul tv Virgil Ianţu, cantautorul Nicu Alifantis şi scriitorul Radu F. Alexandru i-au fost alături creatorului de teatru pentru copii pe ultimul drum.

„Maestrul este mai mult decât un actor, scriitor şi regizor. Este constructor al teatrelor Ion Creangă şi Excelsior. Nu pot să vorbesc la trecut...", a spus Sebastian Papaiani.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
decebal refugul png
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
spion roman jpg
carne de porc craciun jpg
bacalaureat jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
bucuresti storia jpg
femeie stranut  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net