Ionela Prodan a avut o aventură cu Victor Socaciu? Ce spune cântăreaţa

Ultima actualizare:

    Ionela are două case în America
Ionela are două case în America

Ionela Prodan dezminte zvonurile apărute în presa din România, referitoarea la presupusa aventură cu Victor Socaciu, avută în anii ”80, când cei doi au fost colegi de scenă în foarte multe concerte.

Cântăreața a vorbit cu cei de la ziarulring.ro, și a spus iniţial, că nu-şi mai aminteşte acea perioadă, apoi memoria i-a revenit... "Doamne, habar n-am de chestia asta, nici nu-mi mai aduc aminte... Nu ştiu nimic despre Victor Socaciu ce şi cum... La serviciu a fost doar «Bună ziua!» şi atât. N-am avut niciodată intimităţi cu colegii de scenă. Poate e o confuzie, o greşeală... Eu eram căsătorită de opt ani, le aveam pe Anamaria şi pe Anca, iar soţul meu era un om de mare ţinută în Capitală, aveam altă educaţie. El era însurat (cu Doina, o profesoară din Braşov – n.r.), avea copii, era un cântăreţ foarte iubit. Ştiu că e un om serios, nu i-am urmărit evoluţia familială, nu ne-am mai întâlnit decât recent, când a fost ceva de genul «Bună ziua, ce faci?». În turneu, noaptea, sunam acasă, să văd ce fac copiii."

Ionela Prodan nu amestecă profesia cu familia: "Scena şi viaţa trebuie să fie într-un echilibru. Eu n-am avut decât... un tată la copii şi copiii, familia e sfântă. Când profesia e paralelă cu familia, e OK. Să umbli de colo până dincolo e greşit. Poţi s-o faci în orice meserie, dar artiştii vorbesc mai mult".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Diana Bulimar și logodnicul ei Radu Foto PR Antena 1 RAP01297 (4) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
pod suspendat jpg
padure pixabay jpg
image png
online banking 3559760 1280 jpg
telescaun prabusit jpeg
image png
image png
De ce trebuie să dormi cu ușa închisă la dormitor de fapt  Îți poate salva și viața jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net