Italia: Valul de frig a îngheţat orarul căilor ferate
Oraşul Milano este acoperit de zăpadă şi municipalitatea a cerut locuitorilor să evite să recurgă la maşina proprie pentru deplasări. Aeroporturile metropolei lombarde - Linate şi Malpensa - funcţionează normal, dar echipele de salvare sunt pregătite deja să intervină în cazul în care condiţiile meteorologice se vor înrăutăţi.
Între 30 şi 40 de trenuri au fost anulate, iar cele care circulă au întârzieri importante de până la cinci ore, mai ales cele cu destinaţia sudul ţării.
Letizia Moratti, primarul oraşului Milano, a decis închiderea tuturor şcolilor marţi din cauza căderilor masive de zăpadă. Iar în cursul serii, ministrul apărării Ignazio La Russa a ordonat soldaţilor să intervină pentru a debloca străzile de troiene, după un apel al autorităţilor municipale, depăşite de situaţie.
În Frioul 22 de trenuri, din 59, au fost suspendate luni din cauza gheţii care blochează uşile automate ale vagoanelor.
În regiunea Veneţiei, temperaturi negative au fost înregistrate la Cortina d'Ampezzo, - 16 grade C, Veneţia şi Padova -7 grade C. Pentru moment, doar câteva trenuri au suferit întârzieri, iar majoritatea aeroporturilor - ca de pildă cel de la Veneţia - funcţionează normal, fiind închis unul singur, la Verona, din cauza vremii rele. Şcolile sunt închise.
Societatea Căilor ferate italiene a anunţat - printr-un comunicat - că circa 10 % din cele 7.000 de trenuri sunt anulate, iar marina militară a intervenit pe insula Linosa, în sudul Siciliei, pentru a transporta 21 de persoane aflate în dificultate, legăturile maritime civile fiind întrerupte, notează Agerpres.