Iurie Darie a fost vizitat la spital de fiul său, Alexandru: «Starea lui tata e stabilă acum!»
Iurie Darie, 83 de ani, se zbate între viaţă şi moarte. Actorul a ajuns sâmbătă seară la Spitalul Bagdasar-Arseni. Fiul său, regizorul Ducu Darie i-a făcut o vizită fulger la spital, declarând că starea tatălui său este stabilă. Slavă Domnului!
Regizorul Alexandru Darie este disperat! Tatăl său, Iurie Darie, în vârstă de 83 de ani, a fost internat, sâmbătă, în stare gravă la Spitalul Bagdasar-Arseni, pentru a i se elimina lichidul acumulat la creier.
Actorul a fost operat de urgenţă, dar imediat după aceasta a suferit un atac vascular cerebral.
Iurie Darie, 83 de ani, a fost din nou internat sâmbătă din cauza problemelor sale de sănătate
"Tata este stabil post operator, ceea ce mă bucură foarte mult. Eu însă abia dacă mai pot să dorm noaptea.
Trec prin cele mai grele clipe din viaţa mea şi mă rog la Dumnezeu să îmi pot externa tatăl cât de curând", ne-a declarat Ducu, aşa cum i se spune lui Alexandru.
Regizorul a fost, ieri, în vizită la tatăl său, la spital, dar nu a stat mai mult de o jumătate de oră.
Ducu Darie a ajuns la Bagdasar-Arseni cu un taxi şi a intrat pe o uşă de serviciu, încercând să se ascundă de presă.
A zăbovit la patul tatălui său o jumătate de oră, timp în care a trimis şoferul de taxi să-i cumpere o pungă plină de fructe pentru Anca Pandrea.
La venire şi la plecare, regizorul a evitat cât a putut contactul cu presa, ieşind pe aceiaşi uşă dosnică.
«După operaţie a suferit un accident vascular cerebral»
Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Florian Bica, a declarat ieri că starea actorului este gravă după ce a suferit un accident vascular cerebral.
Iurie Darie a a ajuns, sâmbătă, la Spitalul Universitar, cu o ambulanţă, după ce a acuzat dureri în piept şi probleme de respiraţie.
Apoi a fost transferat, sâmbătă seară, la Spitalul de Urgenţă "Bagdasar-Arseni", unde în 21 mai actorul a fost operat pentru eliminarea lichidului de la creier.
Aici, actorul în vârstă de 83 de ani a fost supus, în noaptea de sâmbără spre duminică, unei intervenţii chirurgicale pentru a i se elimina lichidul de la creier, însă după operaţie a suferit o complicaţie post-operatorie şi un accident vascular cerebral.