Iurie Darie a primit de ziua lui cadou un căţel
Celebrul actor Iurie Darie a împlinit, miercuri, frumoasa vârstă de 83 de ani. Anca Pandrea, partenera lui de viaţă, a avut grijă să-i facă o petrecere şi a invitat acasă câţiva prieteni de familie.
„Întâi am mers pe la televiziune pentru că am fost invitaţi, şi apoi ne-am retras acasă, unde am sărbătorit până la ora unu şi jumătate noaptea. Eu i-am luat un tort mare pe care am scris «Te iubesc, Iura!» şi l-am ascuns în frigider, că el nu caută acolo, e sectorul meu. Şi de la preşedintele de onoare al Fundaţiei de Protecţie a animalelor şi a mediului (F.P.A.M), Marius Marinescu, a primit o frumuseţe de câine comunitar, şi un tablou superb luat la licitaţie. Şi eu am primit flori şi şampanie", a declarat Anca Pandrea, pentru Click!
Tortul a fost bun de te lingeai pe degete, aşa că s-a bătut toată lumea pe el. „Din tort l-am servit şi pe Steve, bătrânul nostru câine care se înţelege de minune cu patrupedul pe care l-a primit Iura. Totuşi, Steve n-a primit o felie întreagă, pentru că se îngraşă şi nu mai poate merge. Săracul, are doar trei lăbuţe", ne-a mai spus Anca Pandrea.