Iurie Darie este în comă de două zile
Este unul dintre cei mai iubiţi actori români, iar vestea că starea lui de sănătate e foarte gravă i-a întristat pe iubitorii de film şi teatru. Iurie Darie (83 de ani) e în comă de gradul I, la Terapie intensivă, iar medicii nu sunt prea optimişti.
De sâmbătă, de când Iurie Darie a ajuns la spital, starea lui de sănătate s-a deteriorat în mod constant.
Totuşi, ieri dimineaţă, medicii de la Spitalul Bagdasar-Arseni declaraseră că vor încerca să-l detubeze pe actor pentru a respira singur.
Apoi, din cauza fragilităţii pacientului, s-au răzgândit. De-abia ieri după-amiază au reuşit să-l detubeze, actorul respirând fără ajutorul aparatelor. Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Florin Bica, a declarat că Iurie Darie rămâne la Terapie intensivă sub strictă supraveghere.
"Starea sa este gravă atât din cauza afecţiunilor de care suferă, cât şi din cauza vârstei înaintate.
Este în comă de gradul unu (n.r. din patru posibile). Deschide ochii din când în când şi poate să strângă mâna.
De asemenea, suportă destul de bine respiraţia spontană", a adăugat medicul.
Iniţial, artistul a fost transportat cu ambulanţa, sâmbătă, la Spitalul Universitar, după ce a acuzat dureri în piept şi probleme de respiraţie.
Medicii au spus că Iurie Darie a acumulat din nou lichid la creier, motiv pentru care l-au transferat la Bagdasar-Arseni, unde i se montase anterior un tub de dren.
El a fost supus unei noi intervenţii prin care i s-a montat un tub de dren extern.
La scurt timp după intervenţie, el a făcut, însă, un accident vascular cerebral, iar starea i s-a agravat şi mai mult.
Anca Pandrea:
“Dacă Iura pleacă, eu plec cu el.
Dacă i se va întâmpla ceva, eu o să-l ţin în braţe mai departe oriunde îl duc stelele.
Nu sună nicicum, e dragoste.”
Ducu Darie: «Tata este sedat şi hrănit prin perfuzii»
De sâmbătă de când este din nou internat tatăl său, Ducu Darie stă ca pe ace.
Duminică seara, fiul actorului l-a vizitat în mare secret pe Iurie Darie la Spitalul Bagdasar-Arseni, din Capitală.
Următoarea vizită nu a programat-o încă, pentru că Ducu nu vrea să-l deranjeze pe părintele său.
Fiul actorului l-a vizitat pe acesta duminică seara
„I-aş face tatălui meu vizite mai dese, însă personalul de aici mi-a spus că e importantă odihna pentru el.
Eu sper ca azi (n.r. luni) sau mâine să fie mutat de la secţia Terapie Intensivă şi să se facă bine.
Este foarte bine îngrijit, Anca nu pleacă de lângă el şi mă informează ori de câte ori se întâmplă ceva.
Tata este sedat şi se hrăneşte doar prin perfuzii. Când am fost eu la el a deschis un ochi, m-a privit, după care s-a culcat imediat", a declarat Ducu Darie, pentru Click!
Click! a urmărit starea de sănătate a actorului încă de la prima sa internare
Click pe imagini pentru a vedea articolele