Jaful secolului! Şi-au făcut tunel şi au prădat 1.600 de seifuri într-o noapte!
Au săpat un ditamai tunelul, lung de 45 de metri, ca să jefuiască o bancă şi au reuşit! Au intrat în incintă şi s-au înfruptat din conţinutul a 1.600 de seifuri ale clienţilor băncii “Volksbank” din Berlin.
Alarma băncii s-a declanşat şi poliţia a venit, dar nu au controlat şi subsolul clădirii unde se aflau seifurile clienţilor, aşa că poliţiştii au plecat, concluzionând că este o greşeală.
Hoţii s-au inspirat probabil din filmele cu gangsteri şi s-au pus pe treabă încă din februarie anul trecut. 11 luni au săpat tâlharii un tunel care începea dintr-o parcare subterană, aflată la vreo 50 de metri de bancă şi au reuşit să facă o treabă cu adevărat nemţească: un tunel de toată frumuseţea, lung de 45 de metri, îmbrăcat cu pereţi de lemn şi asigurat să nu se surpe.
Tunelul începea dintr-o parcare subterană din apropierea băncii
Hoţii au avut la îndemână 1.600 de seifuri, dintre care 200 au fost deschise cu ranga şi le-a fost furat conţinutul.
Gura tunelului era acoperită cu paleţi de lemn ca să nu atragă atenţia
Autorităţile nu ştiu, nici până în momentul de faţă, la ce valoare se ridică paguba, pentru că banca nu ştie ce se află în seifurile pe care oamenii le închiriază de la ei. Ei ştiu doar că hoţii au avut la îndemână zeci de kilograme de aur, sute de mii de euro şi mii de pietre preţioase.