Jean Paler a slăbit 12 kg după operaţia la inimă
Problemele de sănătate pe care Jean Paler (50 de ani) le-a avut în ultima vreme şi-au spus cuvântul. Actorul a pierdut în doar o lună 12 kilograme, este slăbit şi a fost nevoit să reînveţe să meargă. Pentru că a stat numai în pat, muşchii picioarelor i s-au atrofiat, iar acum face exerciţii ca să-şi revină.
A trecut printr-o perioadă dificilă din viaţa lui, iar asta se observă cu uşurinţă. Până de curând un bărbat în toată puterea, Jean Paler a slăbit 12 kilograme. De la 102 kilograme a ajuns la 90 de kilograme în doar o lună.
Septembrie 2012: Jean Paler abia-și putea camufla kilogramele în plus
"Luna care a trecut a fost o lună grea. Nu îmi vine să cred că am căzut la cât eram de voinic. Am cu vreo 12 kg mai puţin decât înainte de operaţie. Nu m-am cântărit, dar îmi dau seama din ochi. Când mă aplec, nu mă mai incomodează nimic", ne-a spus Jean Paler, care, în ciuda suferinţei, şi-a păstrat simţul umorului. Intervenţia chirurgicală la inimă i-a dat viaţa peste cap cu totul.
Trebuie să urmeze un regim strict, iar acum face eforturi să poată merge din nou singur.
"Sunt vreo zece pagini cu ce nu trebuie să mănânc şi trei rânduri despre ce pot să mănânc. Nu am voie nici un fel de grăsimi. O lună nu am mers, aşa că acum învăţ să merg din nou. Sunt mulţumit că la controlul medical de zilele trecute, am făcut testul de efort pe bandă, care durează zece minute, şi nu m-au lăsat picioarele. Până la primăvară, îmi revin eu. Odată cu ghioceii, o să renască şi Jean Paler", ne-a mai spus optimist actorul, căruia medicii i-au pus în vedere ca la cea mai mică durere în piept să se prezinte de urgenţă la spital.