Jimenez: "Dan Petrescu este un antrenor bun pentru Liga Campionilor"
"Dan Petrescu este un antrenor bun nu doar pentru Primera Division, ci şi pentru Liga Campionilor, iar ca jucător a fost imens. Petrescu a pregătit foarte bine echipa în Liga Campionilor, deşi nu are jucători foarte cunoscuţi. Ei nu sunt, însă, nici necunoscuţi. Unirea era o necunoscută doar pentru neprofesionişti, nu şi pentru noi. Nu este întâmplător că a ajuns până aici. Nimeni nu dădea şanse de calificare Unirii, care este acum pe punctul de a se califica. Stuttgart şi Unirea au şanse egale de calificare, sunt mai puternice decât Glasgow Rangers, surprinzător de slabă în acest an", a declarat Jimenez.
Spaniolul a mai afirmat că vizează obţinerea victoriei în meciul de marţi, de pe stadionul Steaua: "Ne gândim doar la meciul de mâine, pentru că vrem să câştigăm şi să fim în prima urnă valorică la tragerea la sorţi a optimilor de finală. Echipele pe care le-am antrenat n-au intrat niciodată să joace la egal. Nici nu ştiu să pregătesc un astfel de meci. Nu ne gândim la un anume adversar în optimi, pentru că atunci când ne-am dorit un adversar anume, am nimerit tocmai cu acel adversar. Suntem pregătiţi şi vom încerca să câştigăm şi campionatul, şi Liga Campionilor, dar o vom lua pas cu pas".
Fundaşul sârb Ivica Dragutinovic a declarat, la rândul său, că formaţia spaniolă va încerca să câştige meciul cu Unirea: "Întâlnim un adversar dificil. Orice jucător care evoluează două-trei meciuri în Liga Campionilor poate fi considerat un fotbalist bun. Românii vor face tot posibilul pentru a câştiga, dar şi noi suntem o echipă serioasă şi vom da totul pentru a câştiga. Mă aşteptam ca Unirea să aibă şanse de calificare înainte de acest meci, pentru că o echipă care ajunge aici este deosebit de puternică. Mi-ar părea bine ca noi să câştigăm, dar să se califice şi Unirea. Avem o mare şansă de a câştiga campionatul în acest sezon. Avem un lot foarte bun de 20-22 de jucători şi ne putem bate până la final cu Real Madrid şi cu FC Barcelona".
Meciul Unirea Urziceni - FC Sevilla, din etapa a V-a a grupei G a Ligii Campionilor, va avea loc, marţi, de la ora 21.45, pe stadionul Steaua.