Jurnalistul grec care a publicat lista cu deţinătorii de conturi în Elveţia a fost achitat

Ultima actualizare:

    Kostas Vaxevanis
Kostas Vaxevanis

Justiţia greacă l-a achitat joi seară pe jurnalistul urmărit penal pentru publicarea unei liste de presupuşi deţinători de conturi în Elveţia, după o audiere maraton de douăsprezece ore, care s-a transformat în proces pentru evaziune fiscală şi de apărare a libertăţii de exprimare.

Jurnalistul Kostas Vaxevanis, 46 de ani, a fost acuzat de violarea datelor personale şi risca până la trei ani de închisoare pentru că a publicat o listă cu 2.059 de nume de persoane, pe baza unor date provenite, afirmă el, de la banca HSBC din Elveţia, notează Agerpres.

Judecătoarea Malia Volika, preşedintele instanţei, a proclamat "nevinovăţia" lui Vaxevanis, respingând toate obiecţiile, în timp ce procurorul a cerut condamnarea lui.

"Vă mulţumesc foarte mult, doamnă judecător", a declarat jurnalistul, într-o explozie de aplauze din partea persoanelor prezente la şedinţa de judecată deschisă la ora 7.30 GMT.

"Am făcut ceea ce orice jurnalist ar fi trebuit să facă", a spus el, ieşind din tribunal.

"A fost datoria mea să public această listă, chiar dacă tatăl meu ar fi figurat pe această listă, tot aş fi publicat-o", a explicat el în faţa instanţei.

"n loc de a lupta împotriva evaziunii fiscale, s-au tăiat salariile judecătorilor şi pensiile", a declarat Vaxevanis, care a fost susţinut de ONG-uri internaţionale pentru drepturile omului, Reporters sans Frontieres (RSF), Amnesty International sau Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor (CPJ).

"Aţi ridiculizat public o serie de persoane, i-aţi aruncat pe aceşti oameni într-o societate însetată de sânge", a declarat anterior procurorul cerând condamnarea jurnalistului.

"Soluţia la problemele cu care se confruntă ţara nu este canibalismul", a adăugat el.

Vaxevanis a afirmat că a obţinut lista printr-o scrisoare anonimă al cărei expeditor a indicat că a primit-o de la un politician.

Zelul afişat de poliţie duminică în arestarea jurnalistului, într-o ţară unde încetineala justiţiei este proverbială, i-a tulburat pe mulţi comentatori,  notează AFP.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
decebal refugul png
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
spion roman jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net