La 29 de ani, s-a spânzurat de teamă că o va lăsa iubitul
O tânără în vârstă de 29 de ani şi-a pus capăt vieţii pentru că nu era căsătorită şi nu avea copii.
Rachel Gow voia enorm să se aşeze la casa ei şi să devină mamă, dar credea că, o dată cu trecerea anilor, dorinţa ei e din ce în ce mai greu de îndeplinit.
Cu cât se apropia mai mult de 30 de ani, cu atât tânăra intra în depresie şi simţea că a eşuat în viaţă.
Potrivit Daily Mail, fata avea o relaţie, cu un bărbat de 30 de ani pe nume Anton Tsvarev, dar se temea foarte tare se despărţire.
Mai mult, deşi avea succes şi în carieră, fiind administrator la spitalul Royal Bolton din Londra, Rachel continua să vadă viaţa în negru. "Înainte de iubitul actual, mai trecuse prin trei relaţii. Cea mai mare dorinţă a ei era să se mărite şi să aibă copii. Nu putea să scape de teama că va fi părăsită de iubitul ei", au declarat fraţii fetei, pentru sursa citată.
Iubitul fetei este, şi el, distrus de moartea ei. "Relaţia noastră avea urcâşuri şi coborâşuri, iar era foarte nesigură. Nesiguranţa ei ne-a cauzat tot felul de probleme. Credea mereu că o să o părăsesc, dar eu nici nu mă gândeam la aşa ceva. Simţea că nu a ajuns în viaţă ceea ce îşi dorea", a spus bărbatul îndurerat.