La 69 de ani, Ţânţăreanu vrea mult sex oral!
Petrecere mare în Paradisul Verde, sâmbătă, la reşedinţa lui Cristian Tânţăreanu. Omul de afaceri a împlinit 69 de ani şi, ca în fiecare an, a ţinut să petreacă până-n zori.
Vesel, pus pe glume şi c-o halbă de bere în mână. Îmbrăcat lejer, într-o pereche de blugi şi-un tricou fistichiu cu dungi.
Cristian Tânţăreanu a dat un chef de pomină sâmbătă la reşedinţa sa din Paradisul Verde alături de peste 300 de invitaţi. „69 este un număr care mi se potriveşte din două motive. E vârsta mea şi e şi poziţia mea preferată!" a spus sărbătoritul râzând.
Secretul cu care se menţine în formă la această vârstă? Ni l-a spus chiar el. „Eu nu am nici un stres. Creierul meu nu e aici, în cap, e aici, jos" , zice râzând şi-şi acoperă prohabul cu şapca. "Ca să fii un om vesel, trebuie să ai mereu aici câte ceva!" continuă stârnind râsete printre invitaţi.
La masă s-a servit mâncare românească
Cu sănătatea stă bine, spune că nu mai are cancer, dar suferă, de ceva vreme, de dureri de spate. „Cred că m-a tras curentul, am prins o răceală ceva, iar seara îmi pun comprese calde. Dar nu contează. Poziţia mea preferată e 69, la asta o să rămân de acum încolo. Sau stau întins pe spate". Întrebat despre celebrele fete de care este mereu înconjurat, omul de afaceri a dat din umeri. "Sper să mi le ofere cineva cadou că doar e ziua mea, nu?". Şi chiar aşa s-a şi întâmplat. A primit cadou un show erotic şi a pipăit fetele pe tot parcursul dansului.
Au făcut berbecuţi la proţap
Invitaţii au fost răsfăţaţi cu multă mâncare bună. S-au făcut 6 berbecuţi la proţap, s-au servit 300 kg de peşte, sute de sarmale, aperitive, salată boeuf, dar şi multe preparate de post. Băutura a fost şi ea la discreţie: invitaţii au putut servi de la bar orice le trecea prin cap.