La împlinirea vârstei de 38 de ani, Udrea îşi aminteşte de copilărie: «Ştiu ce sunt lipsurile»

image
Elena Udrea împlineşte astăzi 38 de ani

Ministrul turismului sărbătoreşte astăzi împlinirea a 38 de viaţă, ocazie prin care şi-a amintit de copilărie, dar şi de lipsurile pe care era nevoită să le îndure înainte de Revoluţie.

Puţini ştiu că Elena Udrea a fost un copil privat de ceea ce îşi dorea, ea trăindu-şi copilăria într-o perioadă de comunism în care era greu să primeşti lucrurile materiale la care visai.

"Am crescut în perioada comunistă şi îmi amintesc cum era să stai la coadă pentru pâine şi ulei pe cartelă. Înainte de Revoluţie, în Buzău nu se găsea Pepsi sau Coca Cola, iar ciocolata se cumpăra pe sub mână. Părinţii au încercat, în acele vremuri dificile, să îmi asigure lucrurile de care aveam nevoie, fie că era vorba de haine şi încălţăminte, fie de jucării. De altfel, oricine a crescut în perioada aceea ştie că lipsurile erau atât de mari încât un copil nu avea nevoie de prea mult confort material ca să fie fericit", scrie cea mai puternică femeie din politică pe eleneudrea.ro.

Vezi mai jos două fotografii de colecţie cu fetiţa Elena Udrea(foto:elenaudrea.ro)

image
Elena Udrea împlineşte astăzi 38 de ani
simeon stalpnicul png
Elena Udrea împlineşte astăzi 38 de ani
cub ionita si viorica de la clejani (1) png
cub andreea berecleanu eva zaharescu png
FotoJet (1) jpg
colaj loredana groza jpg
Athos Salome jpg
cub cristian arsinel png
cub cub anamaria prodan laurențiu reghecampf png
Funeralii Alexandru Arșinel FOTO Inquam / George Călin
Marina Ovsianikova
gara
image
image
image
image
florin zalomir
calendar ortodox 2021 04 octombrie sfantul mucenic ierotei episcopul atenei png
gaze Sursă foto: Profimedia
index webp
foto 1 bec economic jpg
Regele Charles cu ochii in lacrimi la funeraliile reginei Elisabeta  Foto Gettyimages jpg