La marginea şoselei, «piaţa» la juma’ de preţ

Ultima actualizare:

Astfel, cea mai ieftină piaţă ajunge să fie poarta ţăranului. În oraş, preţul este dublu, uneori chiar triplu.

Pe drumul ce leagă Bucureştiul de Ploieşti, cum ajungi în sate, aproape la fiecare poartă vezi câte un scăunel pe care stau la mezat ouă, ridichi, ceapă verde, salată, ştevie sau chiar vin şi ţuică.

Marea majoritate a ţăranilor îşi cresc produsele fix în curte, unde au solarii acoperite cu folie de plastic.

„Tot ce vindem este natural. Păcat că ajungem să le vindem tot speculanţilor care le scumpesc în pieţe", oftează Marian Ghinea.

Tanti Ana, din Potigrafu, ne-a arătat şi de unde vin o parte din legumele pe care le vinde în faţa porţii.

„La 80 de ani, încă pot să muncesc. Aici le cresc fără chimicale şi tot de aici le vând. Care cumpără, cumpără, care nu, nu. Asta este, nu poţi să le dai nici degeaba după atâta muncă. La mine, totul e natural şi negociabil. Trebuie să trăim şi noi", spune râzând tanti Ana.

În pieţele din Bucureşti, treaba stă cu totul altfel. Preţurile sunt mult mai mari.

De exemplu, în Piaţa Floreasca ridichile ajung să fie 3 lei legătura, ceapa 2 lei, iar salata 5 lei. De ouă şi lapte nici nu mai vorbim: 1 leu oul şi 5 lei litrul de lapte.

„Le aduc tocmai de la Măgurele. Plătim o grămadă taraba în piaţă şi din cauza asta mai mărim puţin preţul. Altfel venim la Bucureşti degeaba", ne-a spus tanti Maria, o comerciantă.

Preţuri piaţă:

Ceapă 2 lei/legătura

Ridichi 2-3 lei/legătura

Salată verde 3-5 lei/legătura

Ştevie 2,5 lei/legătura

Ouă 1 leu/bucata

Mărar 1 leu/legătura

Pătrunjel 1 leu/legătura

Lapte 5 lei/litru

Preţuri DN1:

Ceapă 1 leu/legătura

Ridichi 1 leu/legătura

Salată verde 1 leu/legătura

Ştevie 1 leu/legătura

Ouă 0,5-0,7 lei/bucata

Mărar 0,5 lei/legătura

Pătrunjel 0,5 lei/legătura

Lapte 3-4 lei/litru

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
decebal refugul png
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
spion roman jpg
carne de porc craciun jpg
bacalaureat jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net