Liberalii îl vor pe Crin Antonescu premier

Liberalii îl vor pe Crin Antonescu premier

Ultima actualizare:

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, după şedinţa Delegaţiei Permanente a partidului, că liberalii vor negocia cu toate formaţiunile politice, inclusiv PD-L, dar respinge ideea ca viitorul Executiv să fie format în jurul acestui partid.

"PNL va negocia cu toate partidele, inclusiv PD-L, dar respinge ferm ideea că Guvernul trebuie alcătuit în jurul PD-L chiar dacă Traian Băsescu e validat în funcţia de preşedinte", a spus Antonescu.

Preşedintele PNL a mai spus că guvernele se constituie în jurul unor principii şi în cazul în care funcţia de premier va reveni PNL, atunci el va fi cel desemnat de partid pentru această funcţie.

De asemenea, fostul preşedinte al PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat luni, la finalul Delegaţiei Permanente, că, din punctul său de vedere, nu poate fi acceptată o variantă cu un premier PDL.

"Cred că într-o ţară modernă şi democratică trebuie să avem în vedere întotdeauna un concept fundamental care este acela de echilibrare şi control reciproc al puterilor în stat, mă refer la nivel instituţional, şi un alt concept de împărţire a puterii între factorii de decizie şi între forţele politice reprezentate în Parlament", a declarat Tăriceanu.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Superalimentul folosit de NASA  Sursa foto Pixabay quinoa 6341424 1280 jpg
image png
prelungitor vecteezy jpg
index webp
image png
image png
front view couple accepting keys new house jpg
shutterstock 2732165751 jpg jpeg
image
image