Licitaţie! Tricoul de campioană la volei, cumpărat cu 160 de lei
Cu toate că a fost confruntată cu mari probleme financiare, încă din 2009, echipa feminină de volei CSU Metal Galaţi şi-a apărat titlul de campioană a României.
Marţi, 18 mai 2010- Tricoul Mirei ajunge la o iubitoare de volei
Licitaţia pentru tricoul voleibalistei Mira Golubovici, de la echipa de volei CSU Metal Galaţi, va ajunge la Florentina Stanciu, o mare iubitoare de volei.
“Îmi place tare mult acest sport pe care şi eu îl practic, dar am vrut şi să-i ajut pe micuţii suferinzi”, ne-a spus Florentina din Bucureşti. Aceasta a oferit suma de 160 de lei şi a câştigat licitaţia.
Luni, 17 mai 2010 - Gata cu tricoul campioanei
Mira Golubovici, de la echipa de volei CSU Metal Galaţi, una dintre cele mai bune jucătoare din Europa, şi-a donat tricoul în scop nobil. Am primit oferte de 142 de lei, dar cea mai mare a rămas, până la închiderea ediţiei, suma de 150 de lei. Însă mâine o să aflaţi cine a câştigat şi ce sumă a oferit, fiindcă licitaţia s-a închis la miezul nopţii.
Sâmbătă, 15 mai 2010- Licitaţi tricoul campioanei!
Fanii voleibalistei Mira Golubovici încep, timid, să-şi arate interesul pentru tricou. Prin sms s-a licitat, în cursul zilei de ieri, suma de 142 lei.
Însă pe forum s-a postat o ofertă mai mare: 150 de lei! Mira Golubovici, de la echipa de volei CSU Metal Galaţi, una dintre cele mai bune jucătoare din Europa, şi-a donat tricoul pentru a ajuta copiii grav bolnavi.
Licitaţia se va închide duminică, la miezul nopţii.
Vineri, 14 mai 2010 - 130 de lei, tricou de campioană!
Voleibalista Mira Golubovici de la echipa CSU Metal Galaţi, o jucătoare renumită în toată Europa, a dorit să ajute micuţii cărora boala le-a furat copilăria. Astfel ea şi-a donat tricoul! Ieri, licitaţia s-a ridicat la suma de 130 de lei. Hai că se poate mai mult! Fanilor nu o dezamăgiţi pe Mira!
Joi, 13 mai 2010 -Doar 81 de lei pentru un tricou de campioană la volei?
Sensibilizate de campania noastră, jucătoarele de la echipa de volei CSU Metal Galaţi ni s-au alăturat. Astfel, voleibalista Mira Golubovici, una dintre cele mai bune jucătoare din Europa, şi-a donat tricoul pentru a ajuta copiii grav bolnavi. La închiderea ediţiei, tricoul era ofertat cu suma de 81 de lei, prea puţin pentru un tricou de campioană!
Miercuri, 12 mai 2010 - Doar 75 de lei un tricou de campioană la volei?
Echipa feminină de volei CSU Metal Galaţi, impresionată de poveştile copiilor gravi bolnavi prezentaţi în ziarul Click! a decis să se alăture campaniei „Din inimă pentru copii" şi să ne ajute cum pot. Astfel, Mira Golubovici, una dintre cele mai bune jucătoare din Europa şi-a donat tricoul în scop nobil. La închiderea ediţiei, tricoul era ofertat cu suma de 75 de lei. Cine dă mai mult?
Marţi, 11 mai 2010 - Tricoul este ofertat cu suma de 70 de lei
Echipa feminină de volei CSU Metal Galaţi s-a alaturat campaniei „Din inimă pentru copii". Astfel, Mira Golubovici, una dintre cele mai valoroase jucătoare din Europa şi-a donat tricoul din dorinţa de a ajuta copiii bolnavi. La închiderea ediţiei, tricoul era ofertat cu suma de 70 de lei. Cine dă mai mult?
Sensibilizate de campania noastră, jucătoarele au fost de acord să participe şi ele. Deoarece a mai cucerit titlul cu Rapid şi e una dintre cele mai valoroase jucătoare din Europa (a câştigat trofee în Serbia, ţara natală, Spania, Italia şi Elveţia), Mira Golubovici a oferit tricoul ei pentru a fi licitat. Cât oferiţi?
Cine oferă mai mult?
Trimite un SMS cu oferta ta la tel. 0730.660.261 cu textul: Ofer (suma de bani) pentru tricoul Mirei sau intră pe site la www.click.ro, crează-ţi un cont şi spune ce sumă eşti dispus(ă) să oferi.
Licitează aici pentru tricoul Mirei
Fii bun, ajută!
CONT LEI: RO88 PIRB 2501 7244 0500 3000
CONT EURO: RO25 PIRB 2501 7244 0500 2000
Cod swift/BIC PIRB RO BU; Banca Piraeus, sucursala Pipera.
CUI RO15162540
Conturile aparţin Fundaţiei COSMIR a trustului Adevărul Holding.
Puteţi ajuta şi altfel decât cu bani
Dacă ajutorul pe care doriţi să-l acordaţi nu se referă la bani, scrieţi-ne pe adresa de mail: dininimapentrucopii@click.ro sau contactaţi-ne la tel 021.407.76.80.