LiveScore Dinamo - Rapid: 1-1
MIN. 88 GOL pentru Dinamo: Niculescu egalează cu un şut de la 20 de metri.
MIN 1: GOL pentru RAPID. Herea scapă singur, pasează la Ioniţă, care înscrie fără probleme în poarta lui Dinamo!
Dinamoviştii au nevoie neapărat de victorie pentru a reveni în campionat, mai ales că şi antrenorul Cornel Ţalnăr e ameninţat cu demiterea dacă nu se va impune. Şi rapidiştii au aşeptări mari legate de acest meci. O victorie, i-ar readuce iar pe locul 1 în Liga 1.
Niculae merge pe mâna Rapidului
Daniel Niculae a ajuns azi în România pentru a li se alătura "tricolorilor". Nico a vorbit şi despre Rapid şi crede că giuleştenii se vor impune în derby-ul din această seară.
"Îmi doresc ca Rapid să câştige şi ştiu că nu le va fi uşor, dar am încredere în ei. Au o echipă echilibrată, tinerii Răduţă şi Ioniţă evoluează alături de jucători experimentaţi ca Adi Iencsi. E greu să joci cînd ai salariile în întârziere, dar eu zic că Rapid poate lua titlul anul ăsta.
Copos nu va vinde niciodată Rapidul, cred că aşteaptă doar ca cineva să vină să investească alături de el şi să conducă împreună. Consider că George Copos reprezintă cea mai bună soluţie pentru viitorul Rapidului", a spus Niculae la GSP TV.
"În mod normal, cred că ar trebui să învingă Rapidul. E o echipă care se află într-o formă mai bună decât Dinamo şi are un joc mai elaborat", a spus Viorel Hizo, ex-antrenor Rapid.
400 de rapidişti vin în Ştefan cel Mare. S-au vândut 4000 de bilete!
Suporterii giuleşteni au plecat la ora 17:40 din faţa stadionului Giuleşti spre stadionul Dinamo. Aproape 400 de suporteri sunt escortaţi de Jandarmerie spre arena din Ştefan cel Mare. Şi Copos s-ar putea să ia loc între ultraşii giuleşteni, în cazul în care va veni la meci. Altfel, cu o oră înainte de meci se vânduseră 4000 de bilete.
Dolha, lăsat în afara lotului
Dinamoviştii au luat o decizie şocantă înaintea partidei, l-au lăsat pe Dolha în afara lotului, după gafele acestuia din meciurile cu Galata. În poarta "câinilor" în această seară se va afla George Curcă.