Liviu Guţă s-a împăcat cu Daniela Gyorfi la priveghiul mamei artistei

Liviu Guţă s-a împăcat cu Daniela Gyorfi la priveghiul mamei artistei

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Deşi în ultimul an nu au vorbit deloc şi şi-aua runcat vorbe grele prin intermediul ziarelor, Liviu Guţă a lăsat deoparte scandalul pentru a-i fi alături Danielei în cel mai greu moment al vieţii sale.

Artista şi-a îngropat marţi mama, care a fost paralizată timp de 33 de ani. La auzul veştii că Daniela trece printr-o perioadă cumplită, Liviu Guţă a uitat de ranchiună şi s-a dus la biserica unde a fost depus trupul doamnei Anica.

"Mi-au amorţit picioarele când am intrat. Te mai cerţi în viaţă, am aberat amândoi, ne-au băgat oamenii strâmbe, dar vreau să ştergem cu buretele toate tâmpeniile. Eu am făcut primul pas, aşa era normal", a spus Liviu Guţă.

simeon stalpnicul png

Daniela a sperat până în ultimul moment

Chiar dacă a încercat să fie tare, artista nu şi-a putut stăpâni lacrimile şi a plâns continuu, chiar şi după ce sicriul mamei sale a fost coborât în cavou. George Tal nu s-a dezlipit o clipă de lângă ea şi a încercat să o susţină cum ştie el mai bine. La final, Daniela a plecat spre casă, unde însă o aşteaptă o altă încercare: fiica ei întreabă de bunica sa. Citeşte aici mai multe



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
blocuri bucuresti 1024x580 jpg
Tutankhamon png
Viorel Pașca FOTO Inquam Photos / George Calin
masina locuinta pixabay jpg
haine masina de spalat istock jpg
un bărbat a câștigat 1 milion de euro la loterie, foto Shutterstock jpg
meci spania argentina fifa instagram jpg
facebook pexels jpg
image
image