Lopez Caro: "Accept situaţia cu suferinţă şi cu multă durere"

Ultima actualizare:

    Lopez Caro ţine cu dinţii  de funcţie
Lopez Caro ţine cu dinţii de funcţie

Antrenorul spaniol Juan Ramon Lopez Caro s-a prezentat, aseară, la stadionul grupării FC Vaslui, pentru al doilea antrenament programat al zilei, la care nu a fost prezent niciun jucător al formaţiei.

Referitor la această situaţie, Juan Ramon Lopez Caro a precizat că jucătorii nu pot să susţină că nu ştiau de antrenamentele programate miercuri şi joi, deoarece au fost informaţi. "O să continui cu responsabilitate. Le-a fost dat programul la jucători şi aceştia nu pot să spună contrariul. Rămân surprins de situaţie, nu-mi place deloc. Accept orice decizie luată, însă nu renunţ la FC Vaslui", a spus Lopez Caro .

Spaniolul a menţionat că nu va accepta un alt antrenor la echipă, deoarece el este principalul responsabil pentru rezultatele formaţiei. "Nu accept alt antrenor, deoarece sunt principalul responsabil de rezultatele echipei. Vreau să fiu respectat, garantez că sufăr foarte mult pentru ceea ce se întâmplă, pentru rezultatele slabe. Accept situaţia cu suferinţă şi cu multă durere, vreau să fiu lăsat să muncesc pentru a-i convinge pe cei din club, care nu au încredere în mine, că pot face lucruri bune. Lucrurile se vor îmbuntăţi la echipă. Unii oameni când vorbesc, parcă se cred Dumnezeu, însă eu nu sunt aşa, sunt o persoană normală", a mai spus tehnicianul echipei FC Vaslui.

Jucătorii echipei FC Vaslui, cu două excepţii, nu s-au prezentat nici la antrenamentul de miercuri dimineaţă, antrenorul Lopez Caro susţinând că şedinţa de pregătire a fost boicotată.

În replică, finanţatorul Adrian Porumboiu a declarat, miercuri, că Lopez Caro a dat dovadă de lipsă de respect, el modificând programul echipei, introducând câte două antrenamente miercuri şi joi, deşi iniţial îi anunţase pe jucători că vor fi liberi, iar unii dintre ei îşi cumpăraseră bilete pentru a merge acasă.

Potrivit lui Porumboiu, până vineri, la FC Vaslui vor mai veni unul sau mai mulţi antrenori în staful tehnic: "Lopez Caro este antrenor, dar vom întări lotul tehnic şi vom mai aduce unul sau doi tehnicieni. Nici Lopez Caro, niciun regulament din lume nu ne interzice să mai aducem antrenori la echipă".



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Nicușor Dan, Eugen Tomac. FOTO Mediafax Foto
Joan Prince Crandall captura video jpg
Justin Walley  Victoria  profimedia jpg
trezit jpg
BRAT jpg
pinakida parking viral(1) (1) jpg
700482799 27019205861044179 2763925484768981688 n jpg
Pomohaci a fost săltat de poliție FOTO dejeanul.ro
image
image