Luana Ibacka: «Sunt deschisă ca relaţia dintre mine şi Andreea Pătraşcu să evolueze frumos»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Fosta soţie a lui Cabral este o tipă foarte activă, care iubeşte viaţa şi nu-i este frică să încerce senzaţii noi.

Astfel, din 23 ianuarie, ea va prezena o noua emisiune la Prima TV «Cunoaşte, Visează, Iubeşte!», în care telespectatorii vor afla mai multe informaţii despre psihologie, astrologie, medicină alternativă sau amenajarea căminului.

Întrebată de protvmagazin.ro care a fost cea mai mare nebunie pe care a făcut-o până acum, Luana a răspuns: «Am făcut tot ce mi-a trecut prin cap. Eu una nu consider nebunie să mă arunc cu paraşuta, să risc în sporturi extreme sau să-mi stimulez simţurile cu produse sau senzaţii virtuale.

În schimb, în străinătate, am mers cu autostopul între destinaţii, în Asia am mâncat caracatiţă vie, deşi mi s-a zis că se poate lipi de gât, şi multe altele...Dar scoase din context, sunt greu de povestit. Nebunia mea cea mai mare este să fiu liberă. Să fac ce îmi place».

Trecând pe plan personal, Ibacka spune că se bucură pentru căsătoria lui Cabral şi chiar ar vrea s-o cunoască mai bine pe viitoarea lui soţie.

simeon stalpnicul png

«Sunt foarte deschisă ca, în viitor, relaţia dintre «fosta soţie a lui Cabral» cu «actuala soţie a lui Cabral» să evolueze frumos şi prietenos.

Preţuind foarte mult situaţia mea şi a lui Cabral de părinţi ai lui Inoke, îmi doresc să fim din ce în ce mai uniţi şi nimic din ce ne aduce viaţa să nu ne clatine prietenia».



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Alergiile sezoniere Foto Yale Health jpg
masina de spalat jpg
documente chineza jpg
asfalt surpat  mihai bravu jpg
marcaje rezonatoare istock jpg
delta dunarii jpg
manuel garrido banos foto abc jpg
waze google maps istock gps jpg
image
image