Luare de ostatici la o bancă din Praga!

Luare de ostatici la o bancă din Praga!

Ultima actualizare:

UPDATE 16,40 Autorul luării de ostatici la o bancă din Praga a fost arestat miercuri după ce le-a eliberat pe cele două femei pe care le ţinea prizoniere, a anunţat poliţia cehă, citată de AFP.

"A fost arestat de membrii unei unităţi de intervenţie rapidă", a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a poliţiei, Andrea Zulova. Luarea de ostatici s-a petrecut într-o filială a băncii Komercni Banka, situată în arondismentul 4 al capitalei cehe, şi a durat patru ore.

Identitatea autorului luării de ostatici nu a fost anunţată. Potrivit televiziunii publice, ar fi vorba despre un cetăţean ceh cu vârsta cuprinsă între 40 şi 50 de ani, care cerea o răscumpărare de 3 milioane de coroane (115.000 de euro). El îşi ameninţase ostaticele cu "o armă de mână".

Mai întâi a eliberat una dintre cele două femei, directoarea filialei, apoi a eliberat-o şi pe cealaltă ostatică. Cele două femei sunt în stare de şoc.

O sută de poliţişti au încercuit banca şi au blocat circulaţia din împrejurimi. Două şcoli primare situate în apropierea băncii au fost închise, iar elevii au trebuit să aştepte încheierea operaţiunii poliţiei pentru a ieşi afară.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
vremea png
nunta istock jpg
seismograf cutremur istock jpg
amarant istock jpg
băutură  foto   Shutterstock jpg
fructe pexels jpg
cosmin avram roman anglia captura video jpg
pensionar1 jpeg
image
image