Luciu face 2.000 € în 45 de minute!
Frumoasa Nicoleta Luciu este de o lună de zile soţia miliardarului Zsolt Csergo, cu care are patru copii. Deşi ar putea foarte bine să fie casnică pentru tot restul vieţii, Nicoleta nu vrea să fie o femeie întreţinută, aşa că merge mai departe cu actoria şi muzica. Şi scoate bani frumoşi, nu glumă!
Are patru copii minunaţi, Zsolt junior (4 ani) şi tripleţii Kim, Kevin şi Karoly (7 luni şi jumătate), însă ai putea jura că nu a fost niciodată însărcinată.
Nicoleta Luciu are mare grijă de corpul său, căci ştie cât este de important aspectul fizic pentru ca o femeie să-şi păstreze soţul lângă ea, dar şi pentru a-şi continua cariera muzicală.
Nicoleta este implicată în concerte şi în prezentări de modă
Deşi este soţia unuia dintre cei mai bogaţi afacerişti din România, superba brunetă nu vrea să fie casnică şi să stea acasă pe banii lui.
Astfel, la scurt timp după naşterea tripleţilor, atunci când după multe diete şi tratamente corporale a revenit la silueta de zeiţă la care visează toată suflarea masculină din România, Nicoleta şi-a reluat cariera muzicală.
Vedeta impresariată de Radu Groza are mare priză la public, aşa că nu duce lipsă de concerte.
La 22 ianuarie, Nicoleta Luciu a ieşit fericită de la clinica medicală unde şi-a pus silicoane
Mai ales acum, în plină campanie electorală, Nicoleta Luciu are şi câte trei spectacole pe săptămână, care-i bagă în portofel 6.000 de euro.
Bruneta şi cele două dansatoare ale sale acceptă concerte în cluburi, cazinouri şi în campania electorală, la un tarif de 2.000 de euro pentru 45 de minute de spectacol incendiar.
Nicoleta nu se dă în lături de la dansuri erotice, lascive, care să încingă imaginaţia bărbaţilor, căci, din fericire, soţul său, Zsolt Csergo nu este gelos, aşa că nu duce lipsă de oferte pentru concerte.
Banii pe care îi câştigă îi cheltuie pe tot felul de haine şi jucării pentru cei patru copii ai săi, pe haine şi pantofi pentru ea, dar nu uită nici de soţul ei, căruia îi mai face câte o surpriză din când în când.
Nuntă şi botez în aceeaşi zi
Nicoleta Luciu a devenit oficial doamna Csergo în urmă cu o lună, când s-a căsătorit cu bărbatul căruia i-a dăruit patru copii.
În ziua nunţii, cei doi au făcut şi botezul tripleţilor, în vârstă de şapte luni şi jumătate.
Dublul eveniment a avut loc la Miercurea Ciuc, unde invitaţii au fost răsfăţaţi la o petrecere de cinci stele.
La scurt timp după nuntă, Nicoleta şi Zsolt au plecat într-o vacanţă de vis, în Franţa.
Cântă în duet cu Roxana Nemeş, fosta fată de la Pagina 3
Ce poate prinde mai bine la public decât o femeie frumoasă, pe deasupra şi iepuraş Playboy?
Răspunsul: două astfel de femei. Pe asta mizează şi Nicoleta Luciu, care este decisă să scoată o melodie cu buna sa prietenă, solista Roxana Nemeş.
Blonda a devenit cunoscută după ce a apărut în urmă cu aproape patru ani în Click! la rubrica „Fata de la Pagina 3".
De aici şi până la celebritate a mai fost doar un pas.
Roxana Nemeş e împreună cu impresarul ei, Radu Groza, de peste 3 ani
La scurt timp a devenit iubita oficială a lui Radu Groza, cu care se iubeşte de mai bine de trei ani, s-a lansat în muzică şi a apărut într-un pictorial incendiar în revista Playboy.
Nicoleta şi Roxana urmează să filmeze şi un videoclip împreună, în câteva luni, clip care se anunţă a fi unul de-a dreptul incendiar.