Lucrau la normă: cinci spargeri pe zi

Lucrau la normă: cinci spargeri pe zi

Ultima actualizare:

Doi dintre membrii reţelei "Gicuţă", clienţi vechi ai penitenciarelor, au ajuns din nou după gratii.

Înarmaţi până-n dinţi cu mănuşi şi scule tocmai bune pentru spartul butucilor, Adrian Leaca (36 de ani) şi Marian Galoş (31 de ani), şi-au dat întâlnire, acum două zile, în Piaţa Rahova, din Bucureşti, la ora 08.00. Au marcat pe o hartă câteva adrese şi au pornit la "serviciu".

Prima oprire a fost pe strada Nerva Traian, apoi pe strada Mieilor, însă nu au avut noroc. Cu un autoturism marca Volkswagen Golf, de culoare roşie, cei doi au ajuns în strada Avrig.

Din apartamentul unei tinere de 29 de ani, Leca şi Galoş au furat un laptop şi bijuterii din aur şi argint, în valoare de 8.000 de lei, după ce au reuşit să spargă butucul. Nu s-au mulţumit cu atât şi şi-au continuat drumul pe strada Lăptari unde aveau marcate mai multe locuinţe.

Au renunţat la atac din cauza fluctuaţiei de persoane din bloc şi au plecat mai departe. Trecuseră patru ore de la întâlnire. Folosind aceeaşi metodă, şpringarii au "vizitat" un apartament din strada Ripiceni, de unde au furat bijuterii şi parfumuri în valoare de 4.000 de lei.

"Afacerea" le-a fost întreruptă de ofiţerii de la Serviciul Investigaţii Criminale Sector 3 la intersecţia bd. Decebal cu str. Dristor.

Asupra lor, dar şi în maşină, au fost găsite bunurile şi sculele pe care le foloseau. Leca şi Galoş, ambii cunoscuţi cu antecedente penale pentru furturi din locuinţe, au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile.

Anchetatorii au stabilit că cei doi au dat cel puţin 25 de spargeri în numai o lună, iar când acţionau, dădeau în medie câte cinci pe zi, în sectoarele 2, 3 şi 6.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
simon boyXZfqpwpU unsplash jpg
avion  foto   Profimedia jpg
anda maria, tanara de 14 ani moarta la spital jpg
front 1 jpg
spital jpg
woman suffering from allergies outside jpg
1 friptura de vita jpg jpeg
791960603 2543456769408452 5268952716990991463 n jfif
image
image